Video Exclusiv Bute și Doroftei, de la "dușmani de la distanță", au ajuns să se antreneze împreună: "Am șters cu buretele"
03.04.2020, 13:18Lucian Bute și Leonard Doroftei au îngropat securea războiului. Cei doi nu și-au vorbit mai mulți ani după unele acuze ale lui Doroftei la adresa lui Bute, însă acum sunt din nou în relații bune.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Ba mai mult, se și antrenează împreună, în Canada, pentru a se menține în formă. Dezvăluirea a fost făcută chiar de Bute.
"M-am întâlnit cu Doroftei de când a venit aici. Merg și eu la aceeași sală la care merge și el, în Laval. Am stat de vorbă, chiar ne-am antrenat împreună. Oarecum suntem în relații normale, bune.
Suntem români până la urmă și, indiferent ce a spus el despre mine în ultimii ani, am șters cu buretele, am trecut peste aceste ieșiri. Știu că n-a fost voit, poate, a fost și conjunctura încât a trebuit să spună acele copilării false despre mine, dar important e că ne-am văzut, am dat mâna, am trecut peste, cel puțin eu am trecut și consider că, indiferent ce ne rezervă viitorul, trebuie să fim oameni mai presus de toate", a dezvăluit Lucian Bute la Fotbal Club.
- Leonard Doroftei și Lucian Bute au fost lansați în boxul profesionist de același club canadian, Interbox.
Leonard Doroftei, al doilea campion mondial al României
Doroftei (49 de ani) a fost al doilea campion mondial la profesioniști din istoria României, după Mihai Leu. "Moșu" a obținut centura WBA la categoria ușoară în ianuarie 2002, în fața lui Raul Balbi, într-un meci disputat la San Antonio.
Și-a apărat-o o singură dată, la București, tot cu Balbi, iar apoi a remizat cu Paul Spadafora, într-un meci de unificare, considerat unanim de specialiștii boxului drept victoria lui Doroftei. S-a retras în 2004, cu un palmares de 22 de victorii, dintre care 8 obținute prin knock out și o singură înfrângere.
Lucian Bute, cel mai titrat român din boxul mondial
Lucian Bute, în vârstă de 40 de ani, este cel mai titrat român din istoria boxului profesionist. Stângaciul născut în comuna Pechea, care avea o tehnică impecabilă, a boxat în 13 meciuri de titlu mondial, ceea ce nu a mai reușit niciun alt român.
În aceste meciuri, și-a apărat centura IBF la categoria supermijlocie de 9 ori cu succes. A 10-a oară a fost cu ghinion pentru el, când a fost învins prin KO de Carl Froch, după ce a insistat să lupte deși avea o infecție la unul dintre degetele de la un picior și nu putea să se deplaseze bine.
În total, Bute a boxat în 37 de meciuri la profesioniști. A obținut 32 de victorii, dintre care 25 înainte de limită și a suferit 5 înfrângeri (două prin KO). Ultima sa partidă a disputat-o pe 24 februarie 2017, când a pierdut prin KO în fața lui Eleider Alvarez, un columbian neînvins la acea vreme, iar în joc a fost titlul eliminatoriu WBC la categoria semigrea.
Doroftei s-a stabilit în Canada cu tot cu familie
Leonard Doroftei a decis să plece în Canada în toamna anului trecut. Fostul campion mondial la categoria ușoară lucrează acum la un club de box din Canada deținut de o rudă a lui Gigi Becali. Doroftei s-a hotărât să părăsească România după problemele frecvente pe care le-a avut cu afacerile sale.
"Mă mir că mă mai recunosc oamenii pe stradă aici, chiar dacă am lipsit 15 ani, site-urile de sport mai scriu despre mine, la sala unde lucrez şi-au adus şi ei aminte de mine. Când le-am spus cum mă cheamă a început să le tremure mâna, toţi voiau să facă poze cu mine.
S-au uitat şi ei pe facebook, au văzut acolo meciurile. Ăla cu Gatti a fost mai scurt, dar altele, cu Balbi, Spadafora, titluri olimpice, europene", a povestit fostul campion mondial într-o intervenţie la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: lucian bute , leonard doroftei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Diana Șoșoacă și Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu...