Tenisul la cheremul Serenei
27.03.2013, 19:04La 31 de ani, Serena Williams arată se joacă pe degete cu adversarele din circuitul feminin. Cea mai bătrână jucătoare care a ocupat vreodată primul loc în lume se comportă ca atare - a câștigat tot ce era de câștigat în materie de turnee, iar acum arată o atitudine pe alocuri sfidătoare.
Aceasta a fost impresia care a lăsat-o în turneul de la Miami, pe care și-l va adjudeca, dacă va vrea, fără nici cel mai mic efort. Părerea mea a fost împărtășită și de miile de spectatori din tribunele de la Key Biscayne, care au fost martorii unor adevărate piese de teatru pe alocuri.
În partida din optimile de finală, Serena Williams a pus în regie perfect un joc "de-a șoarecele și pisica" împotriva Dominikăi Cibulkova (locul 14 WTA). Slovaca s-a lăsat purtată de val și a înghițit momeala.
După puțin peste o oră de joc, ocupanta primului loc în lume era condusă cu 6-2 4-1. Cei care nu au urmărit desfășurarea evenimentelor ar fi putut să rămână consternați la vederea acelui scor, însă el a fost perfect justificat de modul în care s-a desfășurat meciul.
Pentru un act și jumătate, Serena a luat tenisul la mișto! A comis o sumedenie de greșeli neforțate, mingi trimise în burta fileului sau la distanțe uluitoare de liniile de fund. Reacțiile sale au fost mai mereu nepotrivite: se uita impasibilă sau, și mai grav, amuzată de cât de slab poate să joace.
Publicul nu a rămas dator și a taxat-o imediat. Deși tribunele erau înțesate cu americani, aceștia au trecut la un moment dat de partea Cibulkovei. Slovaca încerca sa își câștige singură punctele, se zbătea pe teren, se încuraja, dar degeaba... Serena îi punea meciul practic pe tavă.
Iar din acel moment, de la scorul mai sus menționat, americanca a început lupta cu ea însăși. Numele adversarei de dincolo de fileu nici nu mai conta, sportiva din SUA arăta că poate doborî pe oricine. Avea nevoie de un dezavantaj imens, pentru a-și demonstra că poate să revină de la orice scor.
Doar 5 puncte câștigate pe serviciul al doilea din 21 (!), dar și cele 4 game-uri pierdute pe jocurile proprii, în raport cu un singur break, dau mult de gândit. Este vorba totuși de singura femeie din lume care la un turneu de Grand Slam (Wimbledon 2012) a reușit mai mulți ași decât cel mai prolific jucător din circuitul masculin - iar la băieți se joacă după sistemul cel mai bun din 5 seturi.
Din acel moment, de la 2-6 1-4, Serena a jucat partitura cu care i-a obișnuit pe iubitorii tenisului. Nu a mai cedat un centimetru din teren, și-a adjudecat 11 din următoarele 13 game-uri și s-a calificat en fanfare în sferturi.
În meciul care îi asigura accesul în semifinale și implicit păstrarea primului loc în lume, americanca a avut nevoie din nou de un mic imbold - adversara sa, Na Li, a condus-o cu 5-2. Nicio grijă, un joc extrem de curat care a lipsit până atunci, iar Serena a salvat setul.
Dacă va câștiga turneul de la Miami nici nu mai contează. Ocupanta locului 1 în lume a arătat că dacă își propune, poate să facă orice pe terenul de tenis.