Au mutat Naşul şi Baciul: Generalul Acasă! :)

Sincer să fiu, duminică seara eram sigur că voi scrie de handbal şi de nebunia frumoasă a unor fete, etc, etc. Mare parte din text era deja conceput, dar totul s-a făcut ferferiţă, s-a scurtcircuitat în ritmul căderii inexplicabile din ultimul sfert de oră al meciului cu Polonia. Efectiv, nu am cum să îmi explic, cum să înţeleg. Nici nu mai vreau. A durut rău eşecul ăsta, prin serenitatea cu care l-am acceptat, incapabili de a reacţiona, de a tresări, de a lupta. Şi cel mai rău e, că şi în sport, astfel de întâmplări încep să intre într-o obişnuinţă păguboasă. Să le luăm ca pe un dat, ca pe ceva implacabil. Şi aşa ajungem cu discuţia la fotbal.

Până când Sandu a făcut anunţul numirii lui Iordănescu ca director tehnic al loturilor naţionale, numele fostului selecţioner a tot fost folosit ca sperietoare, inclusiv pentru Gică Popescu, cel pe care majoritatea îl vede noul preşedinte. Reactivarea Generalului şi numirea lui într-un post ce, teoretic, îl plasează decizional deasupra selecţionerului, indiferent de numele acestuia, este o mutare atent gândită şi odată cu ea putem anticipa ce se va întâmpla pe termen scurt şi mediu în fotbalul românesc: Victor Piţurcă va pleca de la naţională.
Nu mi se pare genul de antrenor/om care să raporteze, care să aibă şef, care să accepte să se consulte cu cineva, fie şi pe „orizontală”.

Laurenţiu Reghecampf şi naţionala merg pe drumuri paralele în următoarea perioadă de timp. Practic, această numire închide orice posibilitate ca următorul selecţioner să fie actualul antrenor al Stelei.

Pericolul oricărui contracandidat cu şanse pentru Popescu a dispărut, Iordănescu respectându-şi promisiunea: s-a reîntors în fotbal în echipa Generaţiei de Aur, nicidecum ca adversar al lor.

Altfel, readucerea în staff a omului cu care naţionala României a reuşit cele mai mari performanţe este o măsură logică şi cât se poate de corectă din punct de vedere politic. :) Chiar şi artistic, pentru că totul se pliază perfect pe noul hit Smiley, „Acasă.”..Îl şi aud pe Iordănescu fredonând: „Să nu uit să mă întorc acasă....”. La Casa Fotbalului, cum ar veni.

Mai departe, rămânem cu nuanţele şi cu săgeţile lui Sandu. Ca o paranteză sincer să fiu, credeam că poate mai mult. Mă refer la atacul avut la adresa lui Răzvan Burleanu, unul dintre candidaţii la postul pe care încă el îl ocupă. S-a vrut a fi ironic şi superior, dar a părut stângaci-pueril, evitând să îi pronunţe numele. „Mini-candidatul” mi se pare a fi un manager articulat, ca discurs şi principii şi care la fiecare ieşire în public s-a arătat a fi pertinent şi logic. Din păcate, ceea ce am numi generic „fotbalul românesc”, adică oamenii cu decizie în astfel de numiri, respinge constant astfel de „corpuri străine”.

Dincolo de acest episod, preşedintele FRF a avut şi momente când a spus lucrurilor pe nume. În sensul că a afirmat clar că Piţurcă a făcut echipa greşit la Atena – e ştiut faptul că selecţionerului îi place să fie urecheat în public- şi a nominalizat jucători ce, în opinia sa nu ar mai trebui convocaţi.

Altfel, asistăm la o schimbare lentă, la o tranziţie către o nouă conducere, în care cei implicaţi îşi sincronizează faptele şi paşii, astfel încât totul să fie lăsat şi preluat în ordine. O schimbare formală, ca să nu spunem de formă, în care diferenţa ar trebui să fie făcută de ambiţie, putere de muncă şi alţi asemenea „termeni-slogan”. Interesant ca studiu de caz ce se întâmplă la Casa Fotbalului, în antiteză cu „Blitz-krieg-ul” declanşat şi câştigat de Gino Iorgulescu la şefia Ligii