Rafa Benitez și obsesia controlului

Destul de ciudat a fost derby-ul de duminică de pe ”Calderon”. Asta dacă luăm ca termen de comparație ceea ce am trăit în ultimele două sezoane, ba aș putea să extind perioada la 3 sezoane, incluzând și ultimul an al lui Mourinho la Madrid. Eram obișnuiți ca într-un Atletico - Real Madrid, sau invers că nu prea conta terenul, derularea ostilităților să ne aducă în față un Real ce domina partida și un Atletico ce se apăra și reacționa pe contre. Pentru că asta a fost echipa lui Simeone în anii de când ”Cholo” a preluat banca tehnică, o trupă ce se bazează în principal pe capacitatea sa de reacție. La un moment dat spuneam pe acest blog că Atletico este cea mai reactivă echipă din lume, chiar mai reactivă decât Chelsea, Jose Mourinho fiind un reper în acest sens.

Prin reactivă înțeleg o echipă ce lovește îndeosebi pe contraatac. Dar nu atât pe contraatacul clasic, cel dus în viteză, ci pe faza de reacție la greșelile adversarului. Greșeli neprovocate ori provocate de o strategie de poziționare bine definită, de presing bine făcut, chiar și de faulturi tactice corect aplicate. Cam așa a reușit Atletico cu Simeone să pună mari probleme Realului, inclusiv cu Mourinho, dar mai ales cu Ancelotti, iar seria de meciuri în care Realul nu doar că nu izbutea să câștige, ci nici măcar nu reușea să surprindă, seria așadar e destul de mare. Inclusiv acea finală de la Lisabona s-a terminat, dacă e să judecăm conform statisticilor, tot la egalitate, o egalitate smulsă în ultimele secunde, la finalul unui joc în care rareori Realul lui Ancelotti apucase să penetreze strategia defensivă a lui Simeone.

Revin la prima afirmație din text. Anume că a fost un derby destul de ciudat. Cel puțin mie așa mi s-a părut. A fost un derby în care Realul n-a mai dominat, ba chiar pe alocuri s-a lăsat dominată, voit sau nu, de un Atletico mai ofensiv ca niciodată în era Simeone. E de ajuns să ne uităm la jucătorii pe care ”Cholo” i-a introdus pe parcurs, Ferreira-Carrasco, Vietto și Jackson Martinez, plus felul în care a arătat primul ”11”, cu Angel Correa, Torres și Griezmann împreună, plus Oliver Torres, care numai defensiv nu e. Nu știu dacă e o schimbare de strategie a lui Simeone, nu știu dacă asta vine ca urmare a criticilor primite de argentinian față de stilul său de joc, cert e că linia de mijloc de duminică seară a fost mult diferită față de ce obișnuia el să trimită pe teren în sezoanele trecute. Poate și pentru nu are de unde alege, căci dacă ar fi fost apt de joc cu siguranță că ar fi intrat de la început Koke. Dar ăsta e un alt aspect.

La primul său examen complicat, l-am revăzut pe Rafa Benitez din perioada Liverpool, Chelsea ori Napoli. Cel care vrea să controleze partida. Nu s-o domine, ci s-o controleze. E o mică diferență aici, sper că o sesizați. Cu Ancelotti, Realul domina, Benitez a vrut să controleze. Motiv pentru care l-a trimis din primul minut pe Casemiro, ca ajutor pe fază defensivă pentru Modric și Kroos. Dacă stăm să analizăm pozițiile pe care joacă de obicei Modric și Kroos, alăturându-l pe Casemiro aici, care e pur defensiv, descoperim un Real mai defensiv ca niciodată, semănând un pic cu acel Real al lui Mou într-un ”Clasico”, cu trei închizători, cu Pepe alături de Xabi Alonso și Khedira. Special am spus că trebuie să analizăm pozițiile pe care joacă de obicei Modric și Kross, pentr că dacă ar fi să le evaluăm calitățile nu prea ne-ar ieși comparația. Modric și Kroos nu-s fotbaliști defensivi prin excelență, așa cum erau și sunt Xabi Alonso și Khedira, ei chiar au jucat de-a lungul timpului și pe poziții mai avansate, iar în cazul lui Kroos cu rezultate mult mai bune decât cele actuale. Dar la acest Real Madrid, încă din sezonul trecut, Modric și Kroos formează perechea mijlocașilor centrali, închizători cum se mai cheamă, acel dublu pivot atât de folosit în fotbalul de azi. De aceea am spus că, alăturându-l pe Casemiro acolo, Rafa Benitez a trimis în teren o formulă suficient de defensivă.

Ceea ce nu i-a convenit foarte tare lui Simeone. Și ceea ce se putea transforma într-un succes, dincolo de așteptările pe care fanii Realului le au de la această echipă, mai ales în derby-uri precum cel de pe ”Calderon”. Să fim sinceri, Real Madrid a arătat italienește duminică seară, dar putea câștiga partida, dacă nu apăreau câteva elemente pe care Benitez nu le-a calculat. Sau mutări neinspirate ale sale. În primul rând accidentarea lui Carvajal și introducerea lui Arbeloa. În comentariul meciului m-am mirat de ce Simeone nu le cere jucătorilor lui să joace mai mult pe partea lui Arbeloa, care era limpede veriga slabă a apărării Realului. S-a întâmplat asta, cu consecințele de rigoare, vezi golul egalizator, abia după ce Benitez a făcut cele două schimbări. Abia după ce Arbeloa a pierdut sprijinul pe care i-l acorda Isco, discret în partidă, dar reprezentând oricum un ajutor mai mare pentru Arbeloa decât Bale, banda dreaptă a Realului a devenit propice pentru raidurile lui Atletico.

Bale în locul lui Isco e o schimbare pe care o putem înțelege și care a avut logică, căci Isco a jucat destul de modest. Problema lui Benitez a fost că de la ieșirea lui Isco echipa sa a pierdut controlul la centrul terenului, căci Isco acționa ca un mijlocaș în plus acolo. Reticent la așa ceva (poate că Ancelotti n-ar fi fost), Benitez a reacționat imediat și l-a trimis acolo pe Kovacic. Problema e că l-a scos pe Benzema, cel mai bun om al său pe faza de atac. Logic era să-l scoată pe Cristiano Ronaldo, căci Cristiano n-a fost mai deloc în meci, iar atunci când a fost s-a dovedit peste măsură de egoist. Dar ce antrenor poate face în ziua de azi o asemenea schimbare? Benitez putea foarte bine să lase tripleta BBC împreună și să hărțuiască o apărare suficient de nesigură a adversarului. Dar la 1-0 pentru el și fidel concepțiilor sale, Benitez l-a scos pe Benzema, provocându-i francezului o altă supărare, și a lăsat atacul în seama lui Cristiano și Bale. Și era foarte aproape să piardă meciul, căci dacă nu era Keylor Navas în poartă cine știe dacă acel șut din final al lui Jackson Martinez nu era gol. 

Revin din nou la prima frază. Meciul a fost ciudat și pentru că pe Oblak aproape că nu l-am văzut intervenind, în vreme ce Keylor Navas a îmbrăcat tricoul eroului. S-a terminat 1-1, iar senzația pe care am avut-o la final a fost că niciuna dintre echipe nu merita să câștige. Tocmai pentru că ambele au jucat altceva decât sunt ele obișnuite.

P.S. 
Știrea weekend-ului vine de la Liverpool, acolo unde Brendan Rodgers a fost demis. Poate că era mai bine dacă se întâmpla asta la finalul sezonului trecut, dar erau prea proaspete amintirile campionatului 2013-2014 ratat la mustață. Nu vreau să înaintez deocamdată în analize, mai e timp pentru asta, aștept să fie numit noul antrenor. E foarte posibil să greșesc, dar mie unul nu mi-e clar că va fi Jurgen Klopp. Mai exact nu mi-e clar de ce ar accepta Klopp un asemenea job într-un astfel de moment.