Pep, "The Lucky One"

Dubla manșă dintre Bayern și Juventus reprezintă unul dintre  argumentele  pentru care a fost inventată această competiție numită Champions League. Campioana Germaniei și campioana Italiei au oferit 4 reprize de fotbal fantastic, completate de 30 de minute de prelungiri, pentru că una dintre ele, din păcate, trebuia să piardă duelul. Spun din păcate fiindcă mi se pare limpede că niciuna nu merita. A  trecut  în cele din urmă Bayern, dar nu fiindcă nemții câștigă întotdeauna, cum credea Lineker acum vreo 30 ani - între timp s-au mai schimbat lucrurile în fotbal - ci pentru că acele detalii despre care am tot spus că sunt atât de importante în această competiție s-au aliniat în dreptul lui Pep Guardiola.
Nu știu dacă Pep cunoaște expresia ”i-a trecut glonțul pe la ureche”. Dar cam asta s-a întâmplat pe ”Allianz Arena”. Bayern a fost la câteva secunde de o eliminare care ar fi deschis larg ușa celor care-l contestă pe tehnicianul catalan încă din prima zi a mandatului său bavarez și prezintă ca motivație prestațiile din Champions League. Când egalezi în minutul 90, după ce ai fost condus cu 0-2 pe teren propriu, se cheamă că ai avut o doză destul de mare de șansă. Dacă tot îi avem pe ”The Special One” Mourinho, pe ”The Normal One” Klopp, pe Diego ”The Sime-One” ori pe Sir Alex ”The Only One” Ferguson, aseară pe lista ”One”-ilor s-a adăugat ”The Lucky One” Guardiola. 

Dubla dintre Bayern și Juve a fost cea mai frumoasă dublă confruntare pe care eu mi-o amintesc în Champions League. E posibil ca memoria să-mi joace unele feste, dar în momentul în care scriu aceste rânduri nu-mi vine în minte o dublă de genul ăsta. Observați că insist asupra cuvântului ”dublă”. Nu, nu e o scăpare editorială, mi se pare limpede că duelul trebuie luat en gros, pe ansamblul celor 210 minute. A fost mai întâi 2-0 pentru Bayern. Apoi Juve a dat 4 goluri consecutive. Apoi Bayern a dat 4 goluri consecutive. De aceea am spus că nu-mi amintesc o asemenea derulare epică a ostilităților în Champions League, o astfel de mutare a hazardului dinspre o tabără spre cealaltă. Mai observați și că încerc pe cât posibil să evit expresia ”Liga Campionilor” și să folosesc doar ”Champions League”. Am mai spus-o de multe ori, iar ceea ce s-a întâmplat la Torino și Munchen confirmă, Liga Campionilor se termină odată cu faza grupelor, adevăratul Champions League începe la faza partidelor eliminatorii.

Marți și miercuri am văzut doi antrenori vădit surprinși de tactica aleasă de omologii lor din tabăra adversă. Marți, Simeone a fost depășit de Cocu, miercuri Guardiola a fost maltratat timp de 60 de minute de Allegri. Pe undeva surprinzător, căci vorbim despre doi tehnicieni, Simeone și Guardiola, foarte buni pe acest domeniu. Aici nu e cazul unor reușite individuale ale adversarilor ca-n trecut, nu poți spune că te-a învins Messi sau Cristiano, MSN sau BBC, pe care nu prea ai cum să-i oprești orice măsuri ți-ai lua căci sunt prea buni, iar dacă mai sunt și în formă maximă devin letali. Și marți și miercuri a fost vorba de dueluri tactice pe care Cholo și Pep mai degrabă le-au pierdut, deși au câștigat partidele. Cu amendamentul, la care voi face referire mai târziu, că Allegri a aruncat la gunoi tot ce făcuse bun până atunci prin două schimbări absolut bizare.
Fără Chiellini, fundașul cel mai contondent, fără Marchisio, omul de creație și fără Dybala, omul de gol, Juventus a venit la Munchen din postura condamnatului căruia nu-i mai rămânea decât să-și forțeze limitele și norocul pentru a schimba sentința în fața juriului. Allegri a înțeles două lucruri. Că nu trebuie să lase pe Bayern să construiască limpede, că trebuie s-o incomodeze într-un fel sau altul în această fază, dar și că trebuie neapărat să dea gol. Cu un pic de noroc și detaliul impreciziei lui Alaba a venit golul lui Pogba, iar lucrurile au început s-o ia la vale pentru Bayern și să se așeze perfect pentru Juve. A venit apoi cursa fenomenală a lui Morata, ce i-a permis lui Cuadrado să facă 2-0, iar de-aici încolo nimic nu părea să altereze voiajul ”Bătrînei Doamne” spre ”sferturi”. Apărându-se în 5 oameni, cu Evra alăturându-se celor doi fundași centrali disponibili, strângând liniile, baricadând zona din fața lui Buffon și aruncându-se în raiduri devastatoare pe contraatac, pe filiera Khedira-Morata, Juve dădea senzația că nu are cum pierde bătălia. Ocaziile mari erau ale sale, inclusiv greșelile de arbitraj erau împotriva sa, vezi golul anulat, Bayern era la pământ.

Guardiola trebuia să mute. Și a făcut-o. Spunea el deseori că un antrenor mare trebuie să aibă mereu la îndemână un plan B, eventual un plan C. Se mai găsesc destui care spun despre Guardiola că nu e antrenor mare, dar n-aș vrea să-mi insult inteligența căutând să le ofer contraargumente. Afară Benatia, care mai mult l-a încurcat pe Kimmich decât l-a ajutat, revenire așadar la formula de centrali din tur, Kimmich-Alaba, mai apoi afară Xavi Alonso, înlocuit cu Coman. Cu accent pe ”a”, ca ”maman”, că e francez, nu de pe meleagurile noastre și tare mi-e că o să ne întâlnim și cu el la Euro. Bayern ataca în haită, cu Lahm, Muller, Douglas Costa, Lewandowski, Ribery și Bernat, câteodată și cu Alaba și Vidal, iar senzația era că un gol marcat ar reprezenta declicul. Ceea ce s-a și întâmplat.

Câștigător timp de 60 de minute al bătăliei tactice, Allegri face o manevră aparent greu de înțeles. Îi scoate pe Khedira și Morata, cei mai buni oameni ai lui Juve până atunci, și-i bagă pe Sturaro și Mandzukic. Pot încerca să înțeleg ce a gândit Allegri. Și Khedira și Morata aveau cartonaș galben, plus că făcuseră o risipă de efort colosală. Un efort ce reduce oxigenarea creierului și duce la decizii pripite. Nici germanul și nici spaniolul, mai ales ultimul, nu-s cunscuți drept băieți liniștiți, care să nu intre în clinciuri. În plus, Khedira are și un  corp  fragil, e predispus la accidentări atunci când e încărcat din punct de vedere fizic. Pesemne că Allegri a gândit că mai bine aruncă în teren doi jucători proaspeți decât să se trezească având un accidentat și un eliminat. Ceea ce n-am înțeles eu este de ce a apelat la Mandzukic și nu la Zaza, cel din urmă cu un plus de viteză, mic, dar un plus. Fără Morata (89 de minute a jucat spaniolul în cele două meciuri, iar scorul cu el în teren e 3-0 pentru Juve, fără el e 6-1 pentru Bayern) Juve a încetat să mai pună pericol și s-a limitat doar să încaseze, atac după atac, centrare după centrare, raid după raid din partea lui Ribery (departe de capacitatea fizică de acum 3 ani, dar cu o voință fantastică), Douglas Costa ori Coman. În fața lui Buffon așteptau o oportunitate Lewandowski și Muller, iar când ea a venit, n-au ratat-o. Mai apoi, în prelungiri, Pep avea și planul C, pe Thiago Alcantara, ce s-a dovedit decisiv. 

Ce s-ar fi întâmplat dacă Allegri nu-i scotea pe Khedira și pe Morata n-o să știm niciodată. La fel cum n-o să aflăm cred prea curând motivul pentru care cei doi au fost îndepărtați de la Real Madrid, căci privind evoluția lor de miercuri și felul în care arată Realul nu mi se pare că nu și-ar fi putut găsi un loc. Ceea ce știm e că Juve a ieșit cu demnitate dintr-o competiție în care, de exemplu, rămâne Wolfsburg. Se poate plânge de arbitraj, categoric, dar nu are cum să facă din asta un motiv. În nici un caz Juventus. A fost o dublă manșă, cu prelungiri cu tot, în care Bayern a jucat mai bine primele 60 de minute și ultimele 60. 120 de minute din 210. Și astfel a înclinat balanța.

Iar Guardiola merge mai departe în absurdul său duel particular cu acei fani ai lui Bayern care deplâng pierderea identității bavareze, îi cer imperios să câștige Champions League și pretind că pentru asta ar fi fost adus. În ultimii 40 de ani, Bayern, cu tot cu stilul său bavarez atât de apreciat de unii, a câștigat de două ori Champions League (ultima Cupă a Campionilor a fost luată în 1976), o dată la penaltyuri și altădată cu gol în prelungiri. În ultimii 10 ani, stilul lui Cruyff, a adus pentru Barcelona de 4 ori trofeul, de două ori cu Guardiola. Bayern poate câștiga anul acesta Champions League, dar senzația lăsată de dubla cu Juve e că are nevoie de foarte multă șansă și de o sumă mai mare de detalii care să se alinieze în spatele lui Guardiola. Cu Juve a fost o veritabilă finală, până pe ”San Siro” vor fi alte 4 cel puțin la fel de grele.