”Cetățeanul” Guardiola: motive și așteptări

Cel mai prost păstrat secret din fotbalul ultimilor ani a încetat să mai existe din prima zi a lunii februarie. Și a devenit o certitudine. Pep Guardiola va antrena, pentru următorii trei ani cel puțin, pe Manchester City. Comunicatul oficial al celor de la City a alungat astfel orice urmă de speculații, căci începuseră să apară zvonuri cum că Pep ar merge, până la urmă la United, ba că ar fi tentat de rublele-lirele lui Abramovic la Chelsea, ba chiar că Wenger ar accepta să se retragă de la Arsenal în caz că s-ar reuși aducerea catalanului în locul său. Totul s-a reglat pe 1 februarie, odată cu anunțul dinspre Manchester: Guardiola devine ”cetățean” cu acte-n regulă.

O să evit să mă refer în cele ce urmează la perioada petrecută de Guardiola la Bayern. Așa cum am spus și l-a precedentul articol de pe acest blog ce l-a avut ca protagonist pe tehnicianul din Santpedor, prefer să aștept terminarea sezonului pentru un bilanț complet. Motivele pentru care Bayern l-a adus pe Pep am mai încercat să le explic aici așa că nu mai insist. Viitorul e cel care contează acum. Iar viitorul lui Pep e la City.
Probabil că pentru el a fost cea mai logică alegere. Din punct de vedere fotbalistic, eu unul l-aș fi văzut la Arsenal. Ar fi găsit acolo o echipă croită de Wenger într-un stil asemănător cu cel pe care-l propune Pep. Mare admirator al alsacianului, Guardiola s-a inspirat destul de mult din filozofia acestuia, ducând-o ceva mai departe, dovadă că bilanțul confruntărilor directe e brutal în favoarea lui Pep. Însă, la fel cum iarăși am mai scris pe acest blog, Arsene Wenger și Arsenal sunt deja un tot unitar, se confundă și e greu de vorbit de o entitate fără cealaltă.

Din punct de vedere istoric, l-aș fi văzut la Manchester United. Trecutul acestui club recomanda un mariaj cu Guardiola. Tind să cred, așa cum de altfel a crezut și sir Alex Ferguson când s-a dus la New York pentru a-l convinge pe Pep să-i fie succesor, că ar fi fost omul potrivit la locul potrivit.  Brandul Guardiola, poate cel mai important al momentului în lumea antrenorilor, de când cu ultimele derapaje ale lui Mourinho, și brandul Manchester United ar fi dus la un amestec exploziv, la fel cum un melanj între pasiunea dusă până la nebunie a lui Pep pentru fotbal și istoria nebună a lui United ar fi produs cel mai de succes produs fotbalistic al ultimilor ani. N-a fost să fie însă.

Guardiola a ales City cred din două motive. Primul ar fi liniștea, financiară, dar nu numai, pe care i-o oferă acest club, al doilea ar fi Txiki Beguiristain. Fostul său coleg din ”Dream Team”-ul lui Cruyff, Txiki ocupă la City fix aceeași poziție ca la Barcelona, în momentul în care clubul catalan a făcut cea mai deșteaptă mutare de la Johan Cruyff încoace, numindu-l pe Guardiola. Chit că Beguiristain îl propusese la un moment dat pe Mourinho, cu care s-a și văzut de câteva ori, inclusiv în  Ghana, unde Mou era comentator la Cupa Africii (era februarie 2008, portughezul era liber de contract după ce fusese dat afară de Chelsea), faptul că a sprijinit ulterior numirea lui Guardiola l-a adus pe acesta în situația de a-i întoarce acum acest favor. 

Pentru City, Guardiola este antrenorul ideal. E omul care poate ajuta echipa de pe ”Etihad” să-și creeze o identitate proprie, după episoadele Mancini și Pellegrini. Doi antrenori complet diferiți, de la obsedatul de defensivă Mancini, la foarte lejerul Pellegrini. Guardiola are puțin din amândoi, cu amendamentul că nu e obsedat de defensivă ca Mancini, ci de control. Un concept cu totul diferit, căci Guardiola vrea să controleze meciul având mingea, în vreme ce Mancini nu. Va fi interesant de văzut cum va reuși lucrul ăsta Guardiola într-un fotbal care, din pricina intensității la care se joacă, își pierde de multe ori reperele. Rafa Benitez, un alt obsedat al controlului, despre care nu putem spune că nu e antrenor doar pentru că n-a reușit să coabiteze cu Cristiano Ronaldo, Ramos și James Rodriguez, opina acum câțiva ani, pe când era la Liverpool, că-n Premier League, după minutul 70 lucrurile tind de multe ori s-o ia razna și totul devine un haos din punct de vedere tactic. Și zău că are dreptate, amintiți-vă câte meciuri cu final nebun am văzut cu toții în Premier League!

Mulți îl acuză pe Guardiola că alege doar echipe cu liniște financiară. După Bayern, va urma City. Am auzit de multe ori ideea ”să-l vedem pe Guardiola la o echipă mică de ce e în stare”, care mă face să râd. De parcă nu oricine pe lumea asta ar alege stabilitatea financiară. De parcă ar exista oameni, în orice domeniu ar lucra ei, care primind o ofertă pe bani mulți de la o firmă ar zice ”nu domne, eu o să mă duc la o firmă mică, pe bani puțini, doar pentru că-s pasionat de ceea ce fac și vreau s-o scot din anonimat”. E posibil să existe, dar nu cred că mulți.

Pentru brandul Manchester City, care nu are trecutul lui United și nici vitrina de trofee de pe ”Old Trafford”, asocierea cu Guardiola poate aduce o creștere a veniturilor din marketing. City nu stă rău pe acest domeniu, căci, iată, în așa numitul ”The Money League”, un clasament anual întocmit de prestigioasa agenție ”Deloite”, a beneficiat în sezonul 2014-2015 de 174 milioane de lire sterline încasări din marketing, dar e loc de creștere (United a avut 202 milioane, Bayern, 212, Real Madrid, 188, iar Barcelona, 186), la fel cum s-a întâmplat la Bayern. Eventual ar putea duce la o creștere și a încasărilor de la meciuri, unde City nu stă grozav, doar 43 milioane de lire, spre deosebire de 87 de milioane Manchester United și 89 de milioane Barcelona. Numele lui Guardiola ar putea aduce un plus de atractivitate brandului Manchester City.

Dincolo de latura economică, importantă și nu prea la un club unde robinetul de petro-dolari nu e prevăzut și cu butonul ”OFF”, multă lume se întreabă acum ce va juca Manchester City din punct de vedere fotbalistic. Cred că e prematur să vorbim, căci e și dificil să anticipăm ce model va propune Guardiola, cel de la Barcelona sau cel de la Bayern. Îndrăznesc să anticipez că-l va prefera totuși pe cel de la Barcelona, acel 4-3-3 mai ușor de construit pe ce are City în lot. Ceea ce se petrece acum la Bayern, acele idei revoluționare cu doi fundași, cu trei fundași, cu 4 sau cinci atacanți nu cred că merge într-un fotbal atât de dinamic precum cel britanic. Dar, în cazul lui Pep nu e bine niciodată să anticipezi, cine știe ce nebunie mai pune la cale.

Din punct de vedere al lotului, City are câteva piese care sigur sunt pe placul lui Guardiola. David Silva, De Bruyne, Aguero și Sterling în primul rând. Apoi Kompany, pe care nu-i exclus să-l vedem în poziția de mijlocaș închizător, căci sunt aproape convins că Toure Yaya va pleca la vară. Relația sa cu Pep nu-i grozavă (chit că a fost om de bază în primul lor sezon comun, cel al triplei, l-a îndepărtat pentru a-i face loc lui Sergio Busquets), iar statutul de care beneficiază acum la City nu cred că se mulează pe filozofia catalanului. Mai e de lucru la apărare, la nivelul fundașilor centrali și va fi interesant de văzut cum va ataca Manchester City în mercato pe acest compartiment, căci e știută apetența lui Pep pentru fundași care să știe să joace mingea curat și să dea pase coerente, ceea ce, în afară de Kompany, City nu prea are. Mai cred că la mijloc va mai umbla, iar Pogba e o țintă clară, asta dacă nu cumva acel pre-contract cu Barcelona chiar există, la fel cum n-ar fi exclus să vedem și o luptă pentru Thiago Alcantara, asta dacă Ancelotti are alte planuri în privința acestuia la Bayern. Atenție la Benzema, o mare slăbiciune a lui Pep, care e posibil să plece de la Real în situația în care va fi luat Lewandovski, atenție la Isco, la fel cum nici Hart nu cred că mai e sigur de locul lui, știută fiind de asemenea dorința lui Pep de a avea portar cu joc de picior foarte bun.

Pentru Premier League, venirea lui Guardiola va reprezenta un element în plus de interes. Cel mai scump campionat din lume din punct de vedere al drepturilor tv contraatacă la nivel de antrenori la ofensiva  Primerei Division  la nivel de jucători. Dacă Spania are în momentul ăsta cei mai buni fotbaliști ai momentului, căci în afara lui Aguero nu știu cu cine ar mai putea intra Anglia într-un soi de Top 10 (Hazard, o variantă, s-a cam autoexclus prin evoluții), în schimb la nivel de tehnicieni va sta mai bine din sezonul viitor. E de așteptat ca Manchester United să vină cu un contraatac la achiziția ”dușmanilor” de la City. Dacă ea se va numi Mourinho, atunci să te ții rivalități. E de așteptat ca și Chelsea să aducă un nume mare și atunci Premier League va deveni ”The Coach League”.