Acea schimbare a lui Simeone

04.05.2016, 14:43
simo-1

Ne-am tot obișnuit să-l judecăm pe Diego Simeone pentru diverse aspecte. Pentru felul în care joacă echipa lui, pentru filozofia defensivă pe care o imprimă, pentru felul în care se manifestă pe bancă, pentru modul în care agită de multe ori spiritele ori pentru felul în care izbutește să câștige. Chiar și pentru felul în care se îmbracă. Dar câteodată e bine să privim cu atenție și alte lucruri, care țin de latura tehnică a meseriei sale, nu de cea comportamentală. Cum ar fi, de exemplu, această schimbare pe care a făcut-o în pauza meciului de marți. Ferreira-Carrasco în locul lui Augusto Fernandez. O schimbare cu care, repetiția e voită, a schimbat decisiv soarta calificării. 

Pentru un antrenor considerat eminamente defensiv, a scoate un mijlocaș închizător, apriori defensiv, pentru a introduce un fotbalist de profil clar ofensiv poate suna straniu. Mai ales că scorul nu era dramatic, căci Atletico scăpase cât de cât ieftin din cea mai brutală dominare pe care am văzut-o în ultimii ani. Mutarea lui Simeone a fost una de antrenor mare. Asta dacă mai există cineva care se îndoiește că Simeone e antrenor mare. Mutare de ANTRENOR cu majuscule. Nu doar din punct de vedere tactic, ci și al mesajului pe care l-a transmis echipei lui, adversarului și publicului ostil. Ceva de genul ”mare atenție la noi! Suntem aici, în viață, n-am murit!”

O scurtă paranteză. Că tot s-au împlinit de curând 10 ani de la semifinala Middlesbrough-Steaua. La câteva săptămâni după aceea,  la Mondialul german (unde îl vedeam zilnic pe Jurgen Klopp explicând meciurile pe ZDF și ARD) m-am întâlnit cu Cosmin Olăroiu. Era încă antrenor la Steaua atunci, venise să vadă meciuri de la Mondial și am stat cu el câteva ore bune pentru un interviu. Oli încă era obsedat de acel meci, de greșelile pe care le-a făcut echipa, pe care le-a făcut el, pe care le-a făcut MM. Și exact despre asta vorbea, despre mesajul pe care l-a transmis echipei prin schimbările defensive făcute, dar și despre faptul că nici el și nici MM n-au știut cum să oprească jocul în acele momente de dominare furibundă ale englezilor. Să-i ceară portarului să se prefacă accidentat, să protesteze la o decizie a arbitrului, să se certe, orice, cu orice risc, doar ca să schimbe dinamica partidei. Sunt detalii care ajută enorm într-un astfel de context și pe care Simeone le-a stăpânit, asta apropo și de gestul nervos făcut la acea schimbare ratată, care mie îmi seamănă perfect cu ieșirea lui Mourinho la adresa Evei Carneiro. Paranteză închisă.

Prin introducerea lui Ferreira-Carrasco, Simeone a schimbat extrem de mult echipa, ca într-un soi de efect de domino. Atletico a câștigat metri spre terenul lui Bayern și, cel mai important, opțiuni de lungire a atacurilor când mingea intra în posesia lor. De lungire a atacurilor și, eventual, de terminare a lor, concept foarte important pentru orice antrenor. Atacul trebuie terminat, indiferent de finalitate, mingea trebuie să iasă din teren astfel încât echipa să aibă timp să se regrupeze și să nu dea voie adversarului să contraatace. Bavarezii au fost un pic surprinși de această schimbare la față a madrilenilor, ca un boxer ce-și știe rivalul aproape KO, salvat doar de gong, dar care, după odihnă, se trezește având în față un cu totul alt adversar, mai vivace, cu lovituri mai bine țintite. Atletico s-a transformat într-un soi de 4-1-4-1, cu Saul trecut în fața apărării, Koke și Gabi în fața lui, ca mijlocași centrali, Giezmann spre dreapta și Ferreira-Carrasco spre stânga, cu Fernando Torres ca vârf de lance. Neobservat de unii, Saul a făcut un joc tactic extrem de util, el fiind practic piesa în jurul căreia se așezau toți ceilalți, poziția lui indicând poziționarea întregii echipe. Așa s-a întâmplat că Atletico a dat gol, a avut un penalty, care n-a fost, dar nu asta e discuția aici, și-a mai avut câteva ocazii, după o primă repriză de coșmar pentru Simeone și ai lui.

Spuneam mai sus că a fost cea mai brutală dominare pe care am văzut-o în ultimii ani în fotbal. Ținând cont că vorbim de o semifinală de Champions League, nu de un meci între prima și ultima clasată într-un campionat. În Champions League, mai ales în faza semifinalelor, se presupune că valorile sunt extrem de apropiate, mai ales că se juca în 11 contra 11. A fost, cred, cea mai bună repriză europeană a lui Bayern în mandatul lui Guardiola, poate chiar, ținând cont de considerentele amintite, cea mai bună repriză în general, în toate competițiile. A recunoscut-o inclusiv Simeone, la final. Spre deosebire de tur, unde planul, deși a avut coerența lui, așa cum am comentat la acea vreme pe acest blog, nu i-a reușit, Guardiola a găsit distribuția perfectă. Iar dacă Atletico aproape că n-a ieșit din propria jumătate în această perioadă nu cred că ține de voința lui Simeone, poate doar de așezarea gândită de el, ci mai degrabă de faptul că n-a putut. Nu cred că Cholo își dorea o echipă asfixiată practic în fața careului propriu, cred că planul lui a fost altul, dar, precum lui Pep la tur, nu i-a ieșit. Fotbalul la acest nivel a devenit mai degrabă un joc de șah al antrenorilor, fotbaliștii fiind ca niște piese în strategia lor. 

N-avem de unde să știm ce s-ar fi întâmplat dacă Thomas Muller transforma penalty-ul acela și făcea 2-0. Putem doar să avem păreri. Eu cred că Bayern s-ar fi calificat fără probleme, ba chiar îndrăznesc să spun că ar fi fost cel mai drastic eșec european al lui Simeone. Thomas Muller, tocmai el, a ratat. Tocmai el, cel pentru care presa germană i-a sărit în cap lui Guardiola după netitularizarea din tur. Tocmai el, cel mai german dintre toți, n-a putut să-și păstreze calmul și a tras prost, permițându-i lui Oblak să îmbrace tricoul eroului. La 2-0, cu un jucătorii pe care-i avea în teren, cu resursele de pe bancă, dar, mai ales, cu un Atletico obligat să atace, adică să facă exact ce nu-i place, meciul ar fi fost probabil pe placul bavarezilor. Dar, așa cum am spus de zeci de ori, în această competiție detaliile fac diferența. Între ratarea lui Muller și schimbarea lui  Cholo  au fost câteva minute de joc și o pauză ce-a venit perfect în sprijinul lui Simeone. Care va fi, iată, într-o nouă finală europeană, după 2012 și 2014. Argumentul suprem pentru toți cei care-l critică pe motiv de estetică. Lui Simeone, așa cum a tot zis, nu-i pasă de estetică, el vrea doar să câștige.
Guardiola va pleca de la Bayern cu ștampila celui care n-a reușit să câștige Champions League. Deși a luat trei titluri consecutive în Bundesliga, performanță încă nereușită de niciun antrenor în istoria lui Bayern, și, posibil, două eventuri în trei sezoane, faptul că n-a câștigat Liga Campionilor face ca parcursul său să fie caracterizat de unii drept negativ.

Pe undeva nedrept, căci a condiționa traseul unui antrenor de câștigarea Champions League în vremurile de azi îmi sună ușor exagerat. Pe undeva, traseul său seamănă cu cel al lui Mourinho, venit la Real Madrid cu același obiectiv și plecat, după 3 ani doar cu 3 semifinale bifate. O performanță în sine, dar nu îndeajuns. Și, pentru că așa e în fotbal, nu exclud două posibilități: ca Ancelotti să ia Liga în sezonul viitor cu Bayern și ca Manchester City s-o ia anul acesta, ca să-i ofere lui Pep un deja-vu monumental.

Cât despre Atletico, imediat după meciul tur scriam așa: ”E limpede că zeul fotbalului are o datorie față de acest club. Roata se întoarce întotdeauna și nu de puține ori au câștigat trofeul echipe care suferiseră în trecut sau îl pierduseră nemeritat”. Afirmația rămâne valabilă, vom vedea la Milano dacă se confirmă sau nu.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
Gabriel Cotabiță a murit la spital, după ce a stat mai multe zile internat, în comă
Gabriel Cotabiță a murit la spital, după ce a stat mai multe zile internat, în comă

A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...

Descarcă aplicația Digi24

  • 20:15 Live Stirile Digi Sport
  • 20:30 Live Premier League: Manchester City-Tottenham
  • 21:30 Live Superliga: CFR Cluj-Rapid
  • 22:15 Live Digi Sport Special
  • 22:30 Live Superliga: CFR Cluj-Rapid
  • 23:30 Live Digi Sport Special
  • 20:15 Live Digi Sport Special
  • 20:45 Live Superliga: Petrolul-Dinamo
  • Vezi tot programul
  • Chelsea v Brighton & Hove Albion, Premier League, Football, Stamford Bridge, London, UK, 28 Sep 2024

    FOTBAL: Leicester - Chelsea, 14:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • berto1

    FOTBAL: Hermannstadt - Universitatea Cluj, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Tottenham Hotspur v Manchester City, London, UK - 14 May 2024 Radu Dragusin of Tottenham Hotspur tackles Kevin De Bruyne

    FOTBAL: Manchester City - Tottenham, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC CFR 1907 CLUJ SA - FC RAPID 1923, SUPERLIGA SUPERBET (10.02.2024)

    FOTBAL: CFR Cluj - Rapid, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Bari, Italy. 01st May, 2024. Valentin Mihaila of Parma Calcio and Dennis Man of Parma Calcio celebrates the victory during SSC Bari vs Parma Calcio, Italian soccer Serie B match in Bari, Italy, May 01 2024 Credit: Independent Photo Agency/Alamy Live News

    FOTBAL: Parma - Atalanta, 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • ESP: Real Madrid v FC Barcelona. La Liga EA Sports. Date 11

    FOTBAL: Celta Vigo - Barcelona, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversara din play-off-ul Ligii Națiunilor: ”Soarta a vrut”

Screenshot 2024-11-17 at 16.19.20

România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”

Razvan Marin , Ianis HAGI and Florinel Coman during UEFA Nations League game Romania vs Cyprus , 18.11.2024 , Bucharest , Romania

UEFA a clarificat lucrurile, după ce kosovarii au anunțat că vor depune apel la TAS. Ce se întâmplă la tragerea la sorți

UEFA logo in the rain in the Group F match GERMANY, Hungary. , . in Season 2020/2021 on June 23, 2021 in Munich, Germany. Credit: Peter Schatz/Alamy Live News

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media