România a suferit a patra înfrângere la Europeanul de volei masculin. Tricolorii au doar şanse matematice să ajungă în optimi
16.09.2019, 22:08Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Naţionala de volei masculin a României a pierdut şi a patra partidă din grupa C a Campionatului European. La Montpellier, voleibaliştii români au fost învinşi de Grecia, scor 1-3. Scorul pe seturi a fost 25-23, 24-26, 25-27, 21-25, după 123 minute de joc. Deşi tricolorii au câştigat primul set cu cea mai bună evoluţie lor de până acum, selecţionata elenă a revenit profitând de erorile din ce în ce mai dese ale românilor.
În primele trei meciuri, România a pierdut cu Franţa (0-3), cu Bulgaria (0-3) şi cu Italia (1-3), iar miercuri va juca ultimul meci din grupă, cu Portugalia. Tricolorii mai au şanse matematice să se califice - totul depinde de jocul rezultatelor. Mai întâi, Portugalia trebuie să învingă Grecia, iar apoi România să se impună împotriva lusitanilor în ultimul duel din grupă.
România are şanse infime de calificare în optimile Campionatului European
Primele patru clasate în fiecare din cele patru grupe găzduite, între 12-29 septembrie, de Franţa, Belgia, Slovenia şi Olanda, se vor califica în optimile de finală, programate în 21 septembrie.
Clasamentul grupei A a Campionatului European:
- 1. Franţa - 9 puncte, 3 meciuri
- 2. Bulgaria - 9 puncte, 3 meciuri
- 3. Italia - 9 puncte, 3 meciuri
- 4. Grecia - 3 puncte, 4 meciuri
- 5. Portugalia - 0 puncte, 3 meciuri
- 6. România - 0 puncte, 4 meciuri
Campionatul European de volei masculin are loc, în perioada 12-29 septembrie, în Franţa, Belgia, Slovenia şi Olanda.
România a revenit la Campionatul European după 24 de ani: ultima ediţie la care a participat a fost cea din 1995.
Etichete: romania volei masculin , romania grecia volei , ce volei masculin 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții