Ce debut! Voleibaliștii din naționala României, victorie în preliminariile pentru Campionatul European
articol scris de Digi Sport03.08.2022, 19:08
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Naţionala masculină de volei a României a învins echipa Albaniei cu scorul de 3-0 (25-16, 25-15, 25-15), miercuri, la Galaţi, în primul său meci din Grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2023.
Ce debut! Voleibaliștii din naționala României, victorie în preliminariile pentru Campionatul European
Tricolorii au obţinut victoria în 67 de minute în faţa a circa 400 de spectatori.
Cei mai buni jucători ai echipei antrenate de Sergiu Stancu au fost Marian Peţa, 11 puncte, Robert Adrian Aciobăniţei, 10 puncte, şi Rareş Bălena, cu 9 puncte. De la oaspeţi s-a remarcat Redi Bakiri (12 puncte).
Meciul a fost arbitrat de ucraineanul Andrii Kovalciuk şi de sârbul Aleksandar Petrovic.
Miercuri are loc şi cealaltă partidă a grupei, Bosnia-Herţegovina - Elveţia.
România va juca următorul meci pe 7 august, în deplasare, cu Elveţia.
La turneul final se vor califica cele şapte câştigătoare ale grupelor preliminare, precum şi cele mai bune cinci echipe de pe locurile secunde.
Agerpres
Etichete: romania , romania volei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții