Zverev i-a bătut pe Federer şi Djokovic şi e cel mai tânăr câştigător al Turneului Campionilor din ultimul deceniu
18.11.2018, 22:05Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Alexander Zverev încheie sezonul cum nu se poate mai frumos. L-a învins pe Roger Federer în semifinale, scor 7-5, 7-6, şi pe Novak Djokovic în finala Turneului Campionilor, scor 6-4, 6-3, devenind astfel cel mai tânăr câştigător al trofeului din ultimii 10 ani.
Ca o ironie, germanul e cel mai precoce campion la turneul care încheie anul în circuitul ATP de la Djokovic încoace. În 2008, sârbul se impunea la Shanghai, tot la 21 de ani. La aceeaşi vârstă au mai câştigat Ivan Lendl şi Boris Becker.
Totodată, Zverev e primul jucător din Germania care câştigă Turneul Campionilor, după Boris Becker, în 1995.
Prin parcursul de la Londra, Alexander Zverev a intrat într-un grup select. Este doar al patrulea jucător care îi învinge pe Federer şi pe Djokovic în semifinalele şi în finala aceluiaşi turneu. Primul care o face la Turneul Campionilor.
Rafael Nadal a reuşit această performanţă de trei ori - în 2007 şi 2008 la Roland Garros şi în 2008 la Hamburg. David Nalbandian a reuşit acelaşi lucru la Madrid, în 2007, iar Andy Murray i-a învins pe cei doi la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012.
Etichete: novak djokovic , turneul campionilor , alexander zverev , zverev djokovic , recorduri zverev , zverev djokovic turneul campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții