Video Wozniacki, out de la Istanbul! Daneza s-a accidentat şi a abandonat
27.04.2018, 19:08SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
În ziua în care Halep, numărul unu mondial, a pierdut în sferturi la Stuttgart, principala contracandidată la fotoliul de lider WTA, Caroline Wozniacki, a părăsit şi ea competiţia de la Istanbul. Daneza a acuzat o accidentare, înainte de setul decisiv, şi a abandonat.
Lucrurile păreau să se aşeze pentru Caroline Wozniacki, care părea să îşi fi intrat în ritm, pe zgură. Daneza a avut emoţii în turul anterior, cu Errani, dar intrase în control total în disputa de azi, cu Parmentier. După un prim set câştigat cu 6-4, Caro a început să greşească. Franţuzoaica a evoluat din ce în ce mai bine, însă scăderea tempoului numărului doi mondial avea o cauză: avea probleme la muşchii abdominali. A cerut intervenţia medicului la 0-3 şi chiar a mers la vestiar pentru a fi "reparată".
După 3-6 în manşa secundă, după o discuţie cu fizioterapeutul, Wozniacki a mers la Parmentier şi a anunţat-o că nu mai poate continua. Astfel, sportiva din Hexagon va evolua în semifinale împotriva învingătoarei din disputa Donna Vekic - Irina Begu.
Caroline se va întoarce în Danemarca, unde luni ar fi trebuit să participe la un demonstrativ, alături de Venus Williams. Având în vedere problemele medicale, e puţin probabil să mai joace, dorind să se recupereze total pentru Madrid şi Roma, competiţii transmise de Digi Sport.
Etichete: wozniacki , wozniacki accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții