Wimbledon 2019 | Cori Gauff, eleva de nota 10 de la Wimbledon: "Am învăţat enorm!". Ce a spus de Halep
08.07.2019, 21:52SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Wimbledon 2019 | Cori Gauff a uimit lumea întreagă la Wimbledon, dar a fost nevoită să-şi ia la revedere după înfrângerea suferită în faţa Simonei Halep, 3-6, 3-6 în optimi. Gauff a fost cea mai tânără jucătoare care a ajuns în această fază după Jennifer Capriati în 1991, o americancă ce a reuşit să fie în semifinale atunci.
Cori Gauff a dat mai multe examene prin corespondenţă în timpul perioadei petrecute la Wimbledon, dar puştoaica crede că a reuşit să treacă cu brio cel mai important test, cel de pe terenul de tenis.
Numărul 313 în lume înaintea de începerea turnelui a reuşit să treacă de calificări după ce a primit un wild card în ultimul moment, apoi a eliminat-o pe unul din idolii săi, Venus Williams, în primul tur. Magdalena Rybarikova şi Polona Hercog au fost următoarele sale victime, ultima după un duel în care a reuşit o revenire de senzaţie.
"Am învăţat enorm, am învăţat cum să joc în faţa unor tribune pline, am învăţat cum să fac faţă presiunii. E o experienţă minunată, care o să mă ajute", a spus Cori Gauff după ultimul meci de la Londra.
Wimbledon 2019 | Cori Gauff recunoaşte că Simona Halep a fost mai bună
Cori Gauff a chemat echipa medicală în al doilea set contra Simonei Halep, dar nu crede că forma sa fizică a fost motivul pentru care a fost învinsă de româncă.
"Nu am fost la 100% fizic, am avut nişte probleme la stomac. Am încercat chiar şi în aceste condiţii să fac un meci bun, dar Simona a jucat foarte bine", a mărturisit noua senzaţie din tenisul feminin.
Simona Halep este jucătoarea cu cele mai multe voturi din partea fanilor, dar pe terenul numărul 1, "Cocomania" a avut câştig de cauză. Parcursul de la Wimbledon i-a adus lui Cori Gauff fani numeroşi şi celebri.
"Am avut un avantaj prin publicul de aici. Nu mă aşteptam, pentru că e puţin surprinzător toţi să fie de partea ta într-o altă ţară decât cea natală. M-am simţit ca şi cum jucam în New York. A fost o senzaţie excelentă, mă bucur că oamenii mă apreciază şi cred în mine", a declarat încântată puştoaica de 15 ani.
A fost primul duel dintre Cori Gauff şi Simona Halep, jucătoare care au în comun triumful de anul trecut de la Roland Garros - dacă Halep a cucerit turneul de Grand Slam, Gauff s-a impus în concursul rezervat junioarelor.
Pentru un loc în semifinale, Halep va juca marţi împotriva sportivei din China Shuai Zhang. Partida va fi de la ora 15:00 şi va putea fi urmărită în format LIVE-TEXT pe digisport.ro.
Etichete: simona halep , wta wimbledon , cori gauff
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții