Wimbledon 2018 | Serena Williams, prima apariție la All England Club după 724 de zile. Victorie în două seturi
02.07.2018, 20:50SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Wimbledon 2018 | Revenire în forță pentru Serena Williams la Wimbledon. Fostul număr unu mondial s-a calificat în turul secund de la All England Club, după ce a învins-o pe Arantxa Rus, cu 7-5, 6-3.
Campioana din Statele Unite s-a impus după o oră și 29 de minute, dar a avut de suferit în primul set, când a fost condusă cu 1-3. De altfel, ea și-a pierdut serviciul în fiecare dintre cele două seturi.
Serena și-a făcut apariția pe iarba londoneză după nu mai puțin de 724 de zile. Pentru Williams (36 de ani), aceasta a fost a 87-a victorie la Wimbledon, acolo unde s-a impus de 7 ori în carieră.
În turul următor, Serena se va duela cu învingătoarea dintre Tereza Smitkova și Viktoriya Tomova.
Serena Williams e cap de serie numărul 25 la Wimbledon, iar mulţi specialişti o văd mergând foarte departe în teren. În vârstă de 36 de ani, Serena ocupă în prezent locul 183, în condiţiile în care a devenit mamă în septembrie şi a participat la doar trei turnee în ultimele 12 luni.
Etichete: serena williams , williams wimbledon , wimbledon 2018 , williams rus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții