US Open va oferi cele mai mari premii din istoria turneelor de Grand Slam
18.07.2018, 14:15SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Federaţia americană de tenis (USTA) a anunţat, că turneul US Open, ultimul de Grand Slam al anului, va oferi premii de 53 de milioane de dolari anul acesta, un record pentru turneele majore, potrivit site-ului WTA. Premiile în bani oferite de organizatorii turneului US Open au crescut cu 57% faţă de 2013.
Ambii campioni de la simplu, feminin şi masculin, vor fi recompensaţi cu câte 3,8 milioane de dolari, cea mai mare primă din istoria turneului. După cum s-a procedat în ultimii trei ani, USTA a mărit primele pentru primele trei tururi.
Bonusuri record vor fi acordate şi campionilor de la dublu feminin şi masculin, fiecare pereche urmând să se aleagă cu câte 700.000 de dolari. Pentru calificări se va depăşi în premieră bariera de 3 milioane de dolari. Un jucător va primi pentru primul tur la simplu suma de 54.000 de dolari.
Ediţia din acest an a turneului marchează a 50-a aniversare a competiţiei, iar USTA va sărbători acest lucru prin recunoaşteri speciale ale unor mari campioni, prin lansarea complexului USTA Billie Jean King National Tennis Center şi inaugurarea noului stadion Louis Armstrong, cu o capacitate de 14.000 de locuri (cu acoperiş retractabil).
US Open se va desfăşura în perioada 27 august - 9 septembrie, calificările urmând să debuteze pe 21 august. Turneul masculin din 2017 a fost câștigat de Rafa Nadal în timp ce la feminin s-a impus americanca Sloane Stephens. Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer sunt campioni en titre la dublu mansculin în timp ce Chan Yung-jan și Martina Hingis au câștigat la dublu feminin.
AGERPRES
Etichete: rafael nadal , horia tecau , us open , sloane stephens , premii us open 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții