Foto Unde s-a distrat Simona Halep de Dragobete! Cu cine s-a afișat + mesajul postat pe Instagram
25.02.2019, 14:02Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Simona Halep a făcut o dezvăluire despre persoana care îi este mereu alături. Fostul lider mondial și-a petrecut ziua de Dragobete într-un club din București, alături de apropiați. Simona a publicat pe contul personal de Instagram o fotografie în care apare alături de fratele său, Nicolae. La descriere, Simona a scris “mereu de partea mea”, făcând referire la susţinerea necondiţionată pe care i-o poartă fratele ei mai mare, atât pe plan sportiv, cât şi în viața particulară.
Nicolae Halep, cel care se ocupă de afacerile Simonei, va împlini 33 de ani pe 23 martie, a fost însoțit de soția sa Luminița.
Simona și Nicolae nu vorbesc niciodată în timpul turneelor din cauza unei superstiţii a jucătoarei noastre. "Sunt superstițioasă. Nu intru niciodată în arenă cu piciorul stâng, pe toată perioada unui turneu nu vorbesc niciodată cu fratele meu, iar părinților le scriu doar mesaje scurte", a declarat Simona Halep.
Cum se reface Simona Halep, după Doha și Dubai
Simona Halep (27 de ani, locul 2 WTA) a disputat 9 partide extrem de dure și intense în perioada 9 februarie 2019 - 21 februarie 2019, astfel că oboseala și-a spus cuvântul. După eșecul de la Dubai, când a ratat de puțin calificarea în semifinale, în dauna Belindei Bencic, scor 6-4, 4-6, 2-6, campioana noastră a decis că este momentul unei pauze, astfel că a revenit rapid la București. Simona și-a fixat un program mult mai lejer, cel puțin în aceste zile, din care nu lipsește însă piscina.
Ca de fiecare dată, Simona Halep își încarcă bateriile la ”Stejarii Club”, al cărui proprietar este Ion Țiriac. Sâmbătă dimineață, sportiva din Constanța s-a relaxat în piscină, după cum ea însăși a dezvăluit pe InstaStory.
Pentru Simona Halep urmeaza turneul de la Indian Wells
Pentru Simona Halep urmează participarea la Indian Wells, unde a cucerit trofeul în 2015. Fostul lider mondial vine după o perioadă intensă, cu meciuri dificile în Fed Cup, la Doha, unde a ajuns în finală, şi la Dubai. Mai ales că turneul din categoria Premier Mandatory, care va avea loc între 4 şi 17 martie şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport, va fi unul care va strânge toată crema tenisului mondial feminin.
Halep se va număra printre favoritele turneului, dar cap de serie numărul 1 va fi Naomi Osaka. Nipona, care ocupă în prezent primul loc în ierarhia mondială, este şi deţinătoarea titlului în California, unde premiile totale sunt de aproape 8 milioane de euro.
De pe tabloul principal nu va lipsi nici Serena Williams, cea care, anul trecut, a revenit în circuit după ce a născut chiar la Indian Wells. Americanca va fi cap de serie numărul 10.
În primii 10 capi de serie se vor mai regăsi, în ordine, Sloane Stephens, Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Kiki Bertens, Angelique Kerber şi Aryna Sabalenka.
Etichete: simona halep , nicolae halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții