”Toate visurile mi-au fost spulberate. Realizezi că nu e ce ai vrut”. Dificultățile întâmpinate și de Simona Halep
31.05.2020, 11:03SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Locul întâi mondial este obiectivul tuturor jucătorilor din tenisul mondial, dar presiunea cu care vine o astfel de performanță poate fi greu de gestionat.
Dinara Safina, locul 1 WTA pentru 26 de săptămâni, în 2009, dezvăluie că a visat toată cariera să ajungă în topul tenisului mondial, dar, odată atins obiectivul, întreaga sa perspectivă a fost schimbată. Sportiva din Rusia recunoaște că fotoliul de lider apasă greu pe umerii jucătorului, iar atitudinea adversarilor din circuit se schimbă.
Presiunea la care este supus liderul mondial din tenis
”Am fost, într-o oarecare măsură, dezamăgită de lumea tenisului. Am vis că dacă ajungi faimos, dacă devii lider mondial, vei avea o altă viață. Însă, odată ce am obținut aceste lucruri, am realizat că nu este ce mi-am dorit, moment în care toate visurile mi-au fost spulberate.
Nu am putut să fac față presiunii, nu am reușit să-mi gestionez emoțiile. Am visat de mică să ajung cunoscută, să fiu locul întâi mondial, nu mă așteptam ca aceste performanțe să vină cu o astfel de presiune. Am crezut că va fi totul bine, că toată lumea se va bucura pentru tine, dar a fost exact contrariul, toți voiau să te învingă”, a declarat Dinara Safina, conform Tennisworldusa.
Dinara Safina a câștigat 12 titluri WTA în carieră, reușind, de asemenea, să bifeze prezențe în trei finale de Grand Slam, la Roland Garros, în 2008 și 2009, și la Wimbledon, în urmă cu 11 ani.
Simona Halep, cel mai bine clasată jucătoare a României, a ocupat poziția de lider în clasamentul WTA timp de 64 de săptămâni, locul 10 în ierarhia all-time pentru cea mai lungă perioadă în vârful tenisului feminin.
Etichete: simona halep , lider wta , dinara safina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții