Țiriac, implicat într-un proces! Miza este uriașă pentru tenisul mondial
03.07.2018, 13:30SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ion Țiriac a dezvăluit în presa spaniolă că a dat în judecată WTA. Miza pentru care miliardarul român intră într-un proces cu Asociația de Tenis Feminin este una foarte uriașă: diferența între premiile câștigate de femei și de bărbați în sportul alb, lucru propus de fostul jucător.
"O femeie care lucrează în domeniul modei generează mai mulți bani decât un bărbat, dar, în tenis, din păcate, nu este cazul. Contribuția tenisului feminin este mult mai mică decât cea a bărbaților și eu doresc o distribuție inteligentă a premiilor.
Premiile nu pot fi aceleași. Din acest motiv am dat în judecată WTA prin intermediul avocaților mei din Spania", a spus Țiriac, citat de El Mundo.
Această problemă a mai fost pusă de Țiriac și cu un an în urmă: ”Nu trebuie să confundăm afacerea cu drepturile omului. Tenisul este o afacere. În ziua în care tenisul feminin va aduce mai mult ca tenisul masculin, atunci jucătoarele vor merita mai mult ca jucătorii. Dar atât timp cât nu este cazul, îi înţeleg pe jucători care spun că nu e corect ca tenisul feminin să fie finanţat cu bani din tenisul masculin.
Unii vin şi îmi spun: <Domnule Ţiriac, până când se va finanţa tenisul feminin cu banii noştri?> Prea puţini o spun public, deşi cei mai mulţi gândesc acest lucru. Egalitatea premiilor bărbaţi - femei, pentru mine, nu este un procedeu echitabil. La Grand Slam-uri pot înţelege că vor egalitate, pentru că asta aduce mulţi bani. Dar la turnee mixte precum Madrid, Miami sau Indian Wells, nu sunt de acord. În ziua în care vor aduce din punct de vedere economic la fel de mult ca bărbaţii, atunci le voi da şi mai mulţi bani decât bărbaţilor pentru graţiozitatea şi feminitatea lor", spunea Țiriac.
Acesta nu este singurul scandal în care se află omul de afaceri român, în acest moment. Țiriac e la un pas să mute turneul de la Madrid, pentru care are contract cu autoritățile până în 2021.
Potrivit jurnaliştilor spanioli, profitul total pe care turneul i-l aduce lui Ţiriac este de 35 de milioane de dolari (29,5 milioane de euro) pe an.
Competiţia de la "Caja Magica" aduce oficialităţilor din Madrid, pe lângă expunere la nivel global, beneficii în valoare de 107 milioane de euro anual. Turneul din capitala Spaniei este de categorie Masters la masculin şi Premier Mandatory la feminin.
Etichete: ion tiriac , wta , tiriac wta , proces tiriac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții