Thiem, primul finalist de la Roland Garros. Austriacul i-a oprit ascensiunea revelaţiei Cecchinato
08.06.2018, 16:54SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Austriacul Dominic Thiem s-a calificat în finala de la Roland Garros, după ce l-a învins pe italianul Marco Cecchinato, revelaţia turneului masculin, cu 7-5, 7-6 (10), 6-1, după două ore şi 17 minute de joc.
Thiem (8 ATP) va juca duminică prima sa finală de Grand Slam cu învingătorul din semifinala Rafael Nadal - Juan Martin del Potro. Tenismanul din Austria ajunsese de două ori în penultimul act la Paris, în 2016 şi 2017.
Thiem (24 de ani) a ajuns la 35 de victorii şi opt înfrângeri în acest sezon, iar pe zgură are 26 de succese în 31 de partide.
Dominic Thiem a devenit primul austriac ajuns în finala de la Roland Garros după Thomas Muster, campion aici în 1995. Favoritul 7 de la Paris are o serie de nouă victorii şi ţinteşte al treilea trofeu din acest an, după Buenos Aires şi Lyon.
Cecchinato (72 ATP) îi eliminase pe parcurs pe sârbul Novak Djokovic, belgianul David Goffin, dar şi pe românul Marius Copil, după un meci-maraton de cinci seturi în primul tur.
Etichete: finala roland garros , dominic thiem , thiem , thiem roland garros , cecchinato , thiem finala roland garros , thiem cecchinato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții