Tatăl lui Novak Djokovic, delir în direct: ”Fiul meu e un Spartacus al lumii noi! E conducătorul oamenilor săraci”
articol scris de Digi Sport06.01.2022, 16:47
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Novak Djokovic a fost reținut timp de nouă ore la aeroport, pentru a se constata că documentele sale nu sunt în regulă și nu poate intra în Australia.
Sârbul a obținut o adeverință medicală, care să-i permită să intre în țară, deși nu e vaccinat, însă polițiștii de frontieră au ajuns la concluzia că argumentele sale nu sunt suficiente, astfel că i-a fost interzisă intrarea în țară și a fost trimis într-un hotel pentru refugiați, unde condițiile nu sunt nici pe departe optime.
- Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Tatăl lui Novak Djokovic, delir în direct
Tatăl lui Novak Djokovic, Srdjan, a reacționat dur și, după ce a amenințat și a acuzat autoritățile australiene, a avut un discurs cel puțin inedit la o televiziune din Serbia.
Srdjan Djokovic și-a asemănat fiul cu Spartacus, conducătorul răscoalei sclavilor din Roma Antică, și a spus că Novak a devenit, după întâmplările nefericite din Australia, ”conducătorul lumii libere”.
”Fiul meu este un Spartacus al lumii noi, care nu va tolera nedreptatea, colonialismul și ipocrizia. El este închis, dar nu a fost niciodată mai liber. A devenit simbolul și conducătorul lumii libere, al oamenilor săraci și nevoiași.
În seara asta îl pot arunca într-o temniță, mâine îl pot pune în lanțuri. Dar adevărul este că el e ca apa, iar apa își deschide propria cale.Aceasta nu este doar o luptă pentru Novak, ci o luptă pentru întreaga lume.
Lumea bogată poate să nu-i permită fiului meu să continue să joace. El a demonstrat faptul că o țară mică și săracă precum Serbia poate să aibă cel mai bun sportiv din lume. Dacă nu-l lasă să joace în Australia, vom aștepta să câștigăm cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam la Roland Garros”, a spus Srdjan Djokovic, citat de Marca.
Ce urmează în cazul Novak Djokovic
Novak Djokovic va rămâne, în următoarele zile în Australia, pentru că avocații său ai contestat decizia Poliției de Frontieră de a-i anula viza, speță ce urmează să se judece.
Până se va lua decizia finală, așteptată pe 10 ianuarie, campionul sârb va rămâne izolat în hotel.
Situația lui Novak Djokovic, în special cele nouă ore în care a fost nevoit să se stea în aeroport, a dat naștere și multor ”meme-uri”, care s-au viralizat rapid pe rețelele sociale.
Galerie Foto
Etichete: novak djokovic , australia , srdjan djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții