Exclusiv TAS a decis câți bani va primi Simona Halep de la ITIA, după ce a câștigat procesul de dopaj
articol scris de Digi Sport05.03.2024, 18:26
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep (32 de ani) a reușit să câștige procesul împotriva Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), care a suspendat-o patru ani pentru dopaj pe 12 septembrie 2023.
Românca a contestat măsura la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS), iar cei de la Lausanne au redus perioada la nouă luni, astfel că Halep a redevenit eligibilă să participe la turnee.
Simona Halep trebuie să primească puțin peste 20.000 de euro
Imediat după ce s-a aflat decizia, avocatul sportivei, Bogdan Stoica, a avut o intervenție telefonică la Digi Sport Special, în cadrul căreia a dezvăluit suma pe care clienta sa va trebui să o primească din partea celor de la ITIA.
"Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de 'contribuție la efortul de apărare al Simonei'", a precizat reprezentantul legal al Simonei.
Galerie Foto
Simona Halep se poate întoarce pe terenul de tenis
Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022 (n.r. când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat), românca poate juca din nou tenis, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.
Audierile de la TAS au avut loc în perioada 7-9 februarie, iar cei trei judecători care s-au ocupat de proces au fost Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania).
Inițial, Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, substanță interzisă, iar ulterior cei de la ITIA au găsit nereguli și în pașaportul biologic al româncei.
Ultimul meci oficial al său a fost pe 29 august 2022, în runda inaugurală de la US Open, contra Dariei Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.
Etichete: simona halep , tas , tribunalul arbitral al sportului , itia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții