Surprize mari, în turul 2 la Indian Wells. Şapte favorite au fost deja eliminate
09.03.2019, 12:36SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep s-a calificat în turul 3 la Indian Wells, după ce a trecut fără probleme de Barbora Strycova, scor 6-2, 6-4, dar alte favorite de la turneul californian, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport, nu s-au descurcat la fel de bine. Nu mai puţin de şapte capi de serie au părăsit competiţia.
Printre favoritele care au fost eliminate se numără, din păcate, şi Mihaela Buzărnescu. Cap de serie numărul 29, românca a cedat în două seturi, scor 2-6, 2-6, în faţa Dariei Gavrilova.
Cel mai important nume care a ieşit încă din turul 2 este, fără îndoială, Sloane Stephens. Favorită numărul 4, americanca a pierdut fără drept de apel meciul cu elveţianca Stefanie Voegele, scor 3-6, 0-6.
Daria Kasatkina (cap de serie 14) a fost la rândul ei eliminată, după o evoluţie foarte slabă. A pierdut confruntarea cu cehoaica Marketa Vondrousova, scor 2-6, 1-6.
Caroline Garcia (Franţa, favorită 19), Su-Wei Hsieh (Taiwan, 27), Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 31) şi Dominika Cibulkova (Slovacia, 32) sunt celelalte jucătoare cu statut de cap de serie care nu au reuşit să treacă de turul 2.
Sasnovich a fost învinsă chiar de viitoarea adversară a Simonei Halep, ucraineanca Katerina Kozlova, locul 114 WTA, care s-a impus în trei seturi, scor 6-4, 2-6, 6-0.
Rezultatele înregistrate în turul 2 la Indian Wells
Daria Gavrilova (Australia) - Mihaela Buzărnescu (România) 6-2, 6-2
Aliaksandra Sasnovich (Belarus) - Katerina Kozlova (Ucraina) 4-6, 6-2, 0-6
Dominika Cibulkova (Slovacia) - Bianca Andreescu (Canada) 2-6, 2-6
Caroline Garcia (Franţa) - Jennifer Brady (SUA) 3-6, 6-3, 0-6
Daria Kasatkina (Rusia) - Marketa Vondrousova (Cehia) 2-6, 1-6
Johanna Konta (Marea Britanie) - Su-Wei Hsieh (Taiwan) 6-0, 6-2
Stefanie Voegele (Elveţia) - Sloane Stephens (SUA) 6-3, 6-0
Etichete: sloane stephens , turnee wta , indian wells 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții