”Sunteți zgârcit, domnule Țiriac?”. Ce răspuns a oferit magnatul și ce a spus despre averea sa
articol scris de Digi Sport12.11.2020, 09:58
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ion Țiriac (81 de ani), cel mai bogat român al momentului, la egalitate cu Daniel Dines (47 de ani), ambii cu averi estimate la 1,3 miliarde de dolari, potrivit Forbes, nu s-a fâstâcit deloc când a fost întrebat dacă este zgârcit.
Întrebarea care i-a fost adresată președintelui FRT are la bază mai multe zvonuri care circulă despre omul de afaceri de mai mult timp.
Răspunsul oferit de Ion Țiriac după ce a fost întrebat dacă este zgârcit: ”Fundația îmi plătește și benzina!”
La întrebarea ”Domnule Țiriac, sunteți zgârcit?”, președintele FRFT a oferit un răspuns la care nu se aștepta nimeni. Ion Țiriac susține că nu este deloc așa și a precizat că întreaga sa avere a fost deja donată fundației care-i poartă numele.
”Fundația îmi plătește și benzina la avion. Pilotez, pentru că n-am bani de doi piloți. Acum câteva zile am venit de la Madrid cu mine la manșă.
Copilot să fie alții, eu sunt comandant, stau în stânga!
Ion Țiriac donează anual peste 1.ooo.ooo de euro!
Am mai multe avioane, nu doar unul. Am mai dat un avion și Crucii Roșii că nu aveau cu ce să transporte bolnavii. L-am făcut cadou, dar nu contează asta”, a spus Ion Țiriac, în cadrul emisiunii Prietenii lui Ovidiu, de la Gsp.ro.
Apoi, magnatul a adăugat: ”Primul care nu știe ce valoare are banul înseamnă că nu-l merită!”.
În plus, Țiriac a mai dezvăluit, dar nu în totalitate, că face și acte de caritate. Spre exemplu, omul de afaceri donează de 25 de ani, unui orfelinat de copii, 600.000 euro pe an, dar și 700.000 de euro unui azil de bătrâni.
Etichete: ion tiriac , ion tiriac avere , ion tiriac donatii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții