”Sunt o mare norocoasă!” Marea surpriză a lui Cahill pentru Simona Halep
28.06.2018, 09:29Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Simona Halep (26 de ani), numărul 1 mondial, își dedică tot timpul pentru a fi în formă maximă la al treilea Grand Slam al anului, cel de la Wimbledon. Campioana de la Roland Garros tratează cu mare seriozitate competiția de pe iarba londoneză, mai ales după ce a renunțat la turneul de la Eastbourne.
Pentru ca sportiva din Constanța să fie pregătită din toate punctele de vedere, mai ales mental, Darren Cahill, antrenorul Simonei, are tot felul de inițiative menite a o ”încărca” pozitiv pe eleva sa. Așa s-a întâmplat și miercuri, când tehnicianul australian i-a făcut o mare surpriză Simonei. I-a facilitat elevei sale o întâlnire cu un fost mare campion, australianul, Lleyton Hewitt, bun prieten cu Cahill.
”Antrenorul meu mi-a făcut azi o mare surpriză. Sunt o mare norocoasă pentru că am avut șansa de a mă antrena cu Lleyton Hewitt. A fost atât de frumos!”, a fost mesajul pe care Simona l-a postat mai apoi pe rețelele de socializare.
Lleyton Hewitt (37 de ani) este un fost jucător profesionist australian de tenis, născut la Adelaide, fost număr 1 în clasamentul ATP, timp de 80 de săptămâni. A câștigat 26 de titluri la simplu printre care unul la US Open și altul la Wimbledon și două titluri la dublu. S-a retras oficial din tenis în ziua de 21 ianuarie 2016, la turneul de la Melbourne, după meciul pierdut în fața lui David Ferrer.
Simona Halep va fi în premieră cap de serie numărul 1 la Wimbledon, în timp ce Serena Williams se află la rândul său pe lista favoritelor la cel de-al treilea Grand Slam al anului.
Organizatorii turneului de la Londra au anunţat azi lista capilor de serie la competiţia de All England Club, care va avea loc între 2 şi 15 iulie.
Lider mondial şi campioană la Roland Garros, Simona Halep va juca pentru prima oară la Londra din postura de principală favorită. Constanţeanca este urmată pe lista capilor de serie de Caroline Wozniacki şi Garbine Muguruza.
Etichete: simona halep , halep , halep wimbledon , halep turnee , halep cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții