Străinii sunt uimiți de victoria Gabrielei Ruse din finala de la Hamburg: "Marele vis al lui Petkovic s-a năruit"
articol scris de Digi Sport11.07.2021, 17:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gabriela Ruse (23 de ani) a învins-o pe Andrea Petkovic în finala de la Hamburg, scor 7-6, 6-4, iar străinii au rămas impresionați de parcursul româncei.
Ruse a venit din calificări și a cucerit primul ei trofeu important din carieră, lucru remarcat și de WTA pe Twitter: "A ajuns să ridice trofeul după ce a început turneul în calificări. Ce performanță pentru românca Elena-Gabriela Ruse, care a învins-o pe Petkovic în finala de la Hamburg", scrie contul oficial WTA.
Galerie Foto
VIDEO Gabriela Ruse, campioană la Hamburg
Străinii sunt uimiți de victoria Gabrielei Ruse din finala de la Hamburg: "Marele vis al lui Petkovic s-a năruit"
NDR Sport scrie: "Andrea Petkovic a pierdut finala de la Hamburg împotriva româncei Elena-Gabriela Ruse, scor 6-7, 4-6. Ruse a câștigat primul ei turneu din circuitul WTA".
Hessenschau scrie: "Andrea Petkovic a pierdut în finala de la Hamburg. Marele vis de a câștiga primul titlu după o pauză de șase ani s-a năruit. Finala a fost câștigată de românca Elena-Gabriela Ruse.
Chiar dacă Ruse a jucat șapte meciuri în șapte zile, a părut mai proaspătă pe teren decât Petkovic și în final a câștigat trofeul", scriu nemții.
VIDEO Gabriela Ruse, moment superb după finala cu Andrea Petkovic
Gabriela Ruse, campioană la Hamburg. A învins-o pe Andrea Petkovic în finala de la Hamburg, 7-6, 6-4
Gabriela a jucat de la egal la egal cu mult mai experimentata sa adversară, care a evoluat "acasă", e cu 10 ani mai mare și are 6 trofee în palmares din 12 finale. Românca a cerut un time-out medical pe finalul primului set, după ce a recunoscut că și în semifinale a avut crampe.
S-a impus însă la tie-break în primul set, după un final cu scântei, când adversara sa a făcut circ la ultima minge. În setul secund, Petkovic a condus cu 3-0, dar Ruse a revenit și a făcut 4-3.
- Cea mai bună clasare a lui Petkovic a fost locul 9.
- Petkovic a jucat a 12-a finală, din care are 6 trofee câștigate.
Românca a încheiat setul cu 6-4 și va urca pe cel mai bun loc al carierei. Dacă la începutul acestei săptămâni se afla pe locul 198, acum va urca undeva în jurul locurilor 132-133 WTA. Cea mai bună clasare a sa a fost 159, în decembrie 2020.
Etichete: andrea petkovic , wta , twitter , gabriela ruse , wta hamburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții