Starul acuzat că a bătut un model de origine română, mama copilului său, e bun de plată: 450.000 €! ”I-a afectat sănătatea”
articol scris de Digi Sport01.11.2023, 16:35
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Un tribunal din Berlin i-a impus o amendă de 450.000 euro jucătorului german de tenis Alexander Zverev (26 de ani) pentru violenţe conjugale, o decizie contra căreia va înainta un apel.
Alexander Zverev, amendat cu aproape jumătate de milion de euro, după ce a fost acuzat de Brenda Petea
Galerie Foto
La cererea Parchetului din Berlin, instanţa ''a emis o ordonanţă penală pe 2 octombrie împotriva lui Alexander Zverev'', suspectat de ''violenţe fizice şi psihice. Inculpatul este acuzat că, în mai 2020, la Berlin, a maltratat fizic o femeie în timpul unui conflict şi că i-a afectat sănătatea'', potrivit unui comunicat de presă. Instanţa i-a aplicat o amendă de 450.000 de euro.
Instanţa nu a citat numele autoarei plângerii, dar avocaţii lui Zverev au reacţionat la anunţul instanţei şi au citat numele Brendei Patea, fosta parteneră a jucătorului, de origine română. Cei doi au împreună o fetiţă din 2021, deşi atunci nu mai formau un cuplu.
În ianuarie, Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP) a anunţat că nu va adopta niciun fel de sancţiuni împotriva jucătorului german Alexander Zverev, acuzat de o altă fostă iubită, jucătoarea Olga Sharipova, de violenţe, apreciind că nu "sunt probe suficiente". Ancheta a fost deschisă în urma acuzaţiilor aduse de Sharipova la finalul anului 2020.
Zverev a contestat acuzaţia şi s-a opus ordonanţei judecătoreşti, a precizat tribunalul berlinez, ceea ce deschide calea unei înfăţişări.
''Secţia competentă a Judecătoriei Tiergarten va audia mai întâi părţile din nou (...), apoi, după toate probabilităţile, va stabili o dată pentru proces'', conform unui comunicat.
Cabinetul de avocatură Schertz Bergmann, care îl reprezintă pe tenisman, a precizat într-un comunicat postat pe platforma X că faptele descrise de Brenda Patea şi ''care sunt singurele la baza ordonanţei instanţei au fost deja respinse de un raport medical''.
Zverev, nr. 9 ATP, participă în această săptămână la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris-Bercy, iar luni a trecut cu dificultate în primul tur de ungurul Marton Fucsovics (52 ATP) cu 4-6, 7-5, 6-4, notează Agerpres.
Etichete: alexander zverev , brenda patea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții