Sportul e dat peste cap! Indian Wells a fost anulat din cauza COVID-19. Simona s-a retras sâmbătă
09.03.2020, 08:45Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Turneul de tenis de la Indian Wells (Statele Unite) a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP. Turneul avea anunţate premii de peste 17 milioane de dolari.
Această decizie a fost luat după ce "Departamentul de sănătate publică al comitatului Riverside a declarat o urgenţă de sănătate publică pentru Coachella Valley, în urma unui caz confirmat de coronavirus (Covid-19) la nivel local", a indicat conducerea turneului, care a asigurat că a urmat "sfaturile profesioniştilor din sănătate, ale Centrelor pentru controlul maladiilor şi ale statului California".
Peste 17 milioane de dolari erau pregătiţi de organizatori pentru participanţi, bani mai mulţi decât anul trecut. De altfel, ca o dovadă a interesului pentru acest turneu este amănuntu că premiile au crescut cu aproape 82 la sută din 2012 până acum!
- turneul din California urma să se dispute între 9 şi 22 martie 2020. Azi începeau calificările
Indian Wells a fost anulat din cauza COVID-19
"Este un risc prea mare, în acest moment, pentru sănătatea publică, în regiunea comitatului Riverside, pentru a organiza o adunare de această dimensiune", a explicat doctorul David Agus, profesor de medicină şi inginerie biomedicală la Universitatea Carolina de Sud, citat în comunicat.
Câteva zeci de mii de persoane circulă în mod obişnuit prin instalaţiile turneului, doar terenul central de la Indian Wells putând găzdui 16.000 de spectatori.
"Nu este în interesul general al fanilor, jucătorilor şi zonelor învecinate ca turneul să aibă loc. Trebuie să fim cu toţii uniţi pentru a proteja comunitatea împotriva epidemiei de coronavirus", au adăugat organizatorii.
Simona Halep s-a retras de la Indian Wells
Sâmbătă, Simona Halep a anunţat oficial că se retrage de la Indian Wells din cauza problemelor la talpa piciorului drept. Pentru a proteja zona afectată, marea noastră campioană s-a folosit în ultima perioadă de o cârjă.
La o lună după Australian Open, turneul de la Indian Wells constituia primul mare rendez-vous al primăverii din lumea tenisului, înaintea turneului de la Miami (Florida), prevăzut două săptămâni mai târziu şi ameninţat, la rândul său, de epidemie.
Majoritatea celor mai buni jucători ai lumii erau aşteptaţi la Indian Wells, de la sârbul Novak Djokovic şi spaniolul Rafael Nadal, la americanca Serena Williams şi australianca Ashleigh Barty.
Jucătoarea română Simona Halep, ocupanta locului secund în clasamentul WTA, declarase forfait pentru competiţia californiană, din cauza unor probleme medicale, la fel ca şi canadianca de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial şi deţinătoarea titlului la Indian Wells.
Agerpres
Etichete: simona halep , indian wells , retragere simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții