”Sper să nu fiu jenant!”. Discurs emoționant al lui Copil! A fost aplaudat la scenă deschisă de elvețieni
28.10.2018, 18:47La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
VIDEO Marius Copil - Roger Federer 6-7, 4-6. Marius Copil a fost învins în finala de la Basel de Roger Federer. A fost a doua oară când românul de 28 de ani s-a aflat în ultimul act al unui turneu ATP, iar emoțiile din timpul discursului de la final au fost pe măsură.
"E al doilea discurs pe care îl țin, sper să nu fiu jenant. Roger, a fost o onoare pentru mine să mă aflu în același loc cu tine. Vreau să îți mulțumesc foarte mult pentru ceea ce ai făcut în tenis - vorbesc pentru mine și pentru toți jucătorii din topul 200. Sper ca de acum încolo cariera mea s-o ia în sus, e foarte frumos să joci în locuri ca cel în care m-am aflat azi", a fost discursul emoționant al lui Marius Copil.
Pentru reprezentantul ţării noastre, aceasta a fost a doua finală de simplu în circuitul ATP, după ce la începutul anului a jucat ultimul act al turneului ATP 250 de la Sofia, unde a fost învins în trei seturi de bosniacul Mirza Basic (7-6, 6-7, 6-4).
În urma acestui succes, Marius Copil, cel mai bun tenisman român al momentului, va face un salt impresionant, de 33 de locuri, în clasamentul ATP, urmând ca începând de luni să ocupe locul 60 în ierarhia mondială.
Marius Copil a fost cel de-al patrulea român care a jucat împotriva lui Roger Federer. Până acum, Andrei Pavel, Victor Hănescu și Adrian Ungur s-au duelat cu fostul lider mondial, în prezent numărul 3. Cei menționați au disputat în total 15 partide cu Federer. Din cele 15 încercări, doar Andrei Pavel a reușit victoria, în urmă cu 18 ani, la Hamburg.
Etichete: roger federer , marius copil , finala basel , copil federer basel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții