profimedia-0725673903
Roger Federer / Foto: Profimedia

Singurul român care l-a învins pe Roger Federer: ”L-am lucrat la psihic”

articol scris de Digi Sport
03.10.2022, 19:51
  • SuperLiga: Petrolul - Farul, luni, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1

Roger Federer (41 de ani) s-a retras din tenis, după ce a disputat ultimul său meci la profesioniști alături de Rafael Nadal (36 de ani, 2 ATP), într-o partidă de dublu la Laver Cup

  • Roger Federer și Rafael Nadal au pierdut meciul de dublu jucat împotriva americanilor Jack Sock (30 de ani) și Frances Tiafoe (24 de ani), scor 6-4, 6-7 (2), 11-9.

Galerie Foto

Andrei Pavel, singurul român care l-a învins pe Roger Federer: ”L-am lucrat la psihic”

Andrei Pavel (48 de ani) se poate lăuda cu performanța de a fi singurul român care l-a învins într-un meci direct pe Roger Federer. S-a întâmplat în anul 2000, la Hamburg. Românul l-a învins pe elvețian în optimile de finală ale competiției din Germania cu scorul de 6-4, 6-3. La acea vreme, Roger Federer avea 18 ani, dar ocupa locul 40 în clasamentul ATP.

După succesul de la Hamburg, Andrei Pavel și Roger Federer s-au mai întâlnit de șapte ori în cadrul turneelor de tenis, iar elvețianul s-a impus de fiecare dată.

Am simţit pe pielea mea forţa pe care o arăta. Cred că am câştigat şi din cauza faptului că el nu stătea prea bine din punct de vedere mental.

Ţin minte că m-a condus cu 3-0 şi apoi am câştigat multe game-uri la rând. L-am lucrat la psihic.

Federer m-a bătut apoi la Bucureşti de 4 ori în 3 luni. Roger este Roger. Este un jucător mega-complet, mega-talentat şi nu îl poţi compara cu prea multe persoane.

Atunci când l-am învins nu m-am gândit că va ajunge cel mai bun tenismen din istorie”, a spus Andrei Pavel, potrivit Cuget Liber.

  • Roger Federer a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, perioadă care include și un record de 237 de săptămâni consecutive în care a fost pe primul loc în clasament.
  • Roger Federer deține recordul de titluri la Wimbledon: 8
  • 20 de titluri de Grand Slam are Roger Federer

Roger Federer, carieră strălucitoare în tenis

În cariera sa de 25 de ani, Roger Federer a jucat 1526 de meciuri la simplu şi 223 la dublu, fără să abandoneze vreun joc.

Marele campion elvețian a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive (2 februarie 2004 – 18 august 2008). 

Roger Federer are în palmares 20 de trofee de Grand Slam: 6 Australian Open, 1 French Open, 8 Wimbledon şi 5 US Open.

Cel poreclit "Swiss Maestro" a obţinut 1.251 de victorii în circuitul ATP, fiind depăşit doar de Jimmy Connors (1.274).

Roger Federer a câştigat 103 trofee la simplu şi 8 la dublu în circuitul ATP, dar şi de şase ori Turneul Campionilor. 

În cariera sa de 25 de ani, Roger Federer a obţinut premii totale de 130.594.339 dolari.

Cele mai importante trofee cucerite de Roger Federer

  • Australian Open: 6 titluri (2004, 2006, 2007, 2010, 2017, 2018)
  • Roland Garros: 1 titlu (2009)
  • Wimbledon: 8 titluri (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017)
  • US Open: 5 titluri (2004, 2005, 2006, 2007, 2008)
  • Jocurile Olimpice: 1 titlu la dublu (2008, alături de Stan Wawrinka)
  • Turneul Campionilor: 6 titluri (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)
  • Cupa Davis: 1 titlu (2014)
  • Masters 1.000: 28 de titluri (7 Cincinnati, 5 Indian Wells, 4 Miami, 4 Hamburg, 3 Madrid, 2 Canada, 2 Shanghai, 1 Paris)

Etichete: atp , roger federer , andrei pavel , hamburg , retragere roger federer , andrei pavel roger federer


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Trump, salvat de o gafă imensă de soția lui. Ce i-a șoptit Melania la ureche la înmormântarea papei Francisc

Melania Trump l-a salvat pe Donald Trump de o gafă diplomatică la înmormântarea Papei Francisc, după ce președintele SUA a ezitat să dea mâna cu ceilalți șefi de stat, în timpul slujbei de la Vatican.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

S-a "dat" Balonul de Aur la Barcelona - Real Madrid! "Dacă nu câștigă el, nu mă mai uit la fotbal"

Video Lovitură primită de FCSB

Video Nu doar Rudiger! Vinicius a oferit scene cum rar se văd, la Barcelona - Real! ”Suspendare! Să nu mai joace în viața lui!”

Video Barcelona - Real Madrid 2-2 (3-2 d.p). Catalanii au câștigat Cupa Spaniei la capătul unui meci spectaculos!

Danezii nu s-au ferit de cuvinte! Cum au numit-o pe Cristina Neagu, după meciul de "adio" din Europa

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marian Iancu, tiradă după ce Rapid a pierdut cu FCSB: ”Niște patroni, un club și un antrenor, cu toții eșuați!”

Exclusiv "S-a terminat!" Gigi Becali n-a stat deloc pe gânduri, după Rapid - FCSB

Video Exclusiv Victor Angelescu, atac direct la FCSB: ”Ei cred că pot să îți rupă gâtul în careu, dar să nu recunoască”

Viorel Moldovan, revoltat după Rapid - FCSB: "Maniera de arbitraj a fost detestabilă! Cărţile au fost făcute pentru ei!"

Citeşte şi

Gata: s-a hotărât și vrea să devină președintele clubului la care a scris istorie!

Video Surpriză la Monte Carlo: Alexander Zverev e OUT

PEROZRosie Huntington-Whiteley, spectaculoasă în bikini. Imagini incendiare din culisele noii ei campanii de modă

FILM NOWGeorge Clooney, noi declarații despre căsnicia de 10 ani cu Amal, după ce s-a speculat că ar avea probleme: „Nu ne-am certat niciodată”

Universitatea Craiova, atac dezlănțuit la formatul adus de Răzvan Burleanu în Cupa României: "E o nebunie!" citeşte ştirea pe Prosport.ro

Gică Hagi și-a găsit urmașul la Farul! Nume surpriză pentru banca tehnică citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Lady Gaga, show spectaculos pe scena de la Coachella. Fanii au izbucnit în plâns: „A părut un ritual satanic”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lady Gaga, show spectaculos pe scena de la Coachella. Fanii au izbucnit în plâns: „A părut un ritual satanic”

Digi World

De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex

Digi Animal World

Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”