Simona Halep US Open | ”Dacă e marți, nu mă uit!”. Ce spune Halep de marele meci Williams - Sharapova
24.08.2019, 10:09Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Simona Halep US Open | Simona Halep a vorbit despre cel mai tare meci din primul tur de la US Open, Serena Williams (7 WTA) vs Maria Sharapova (87 WTA). Românca a explicat în ce condiții se va uita la meci.
De asemenea, românca a fost întrebată și despre duelul cu MaSha, din 2017, din primul tur de la Flushing Meadows, pierdut cu 4-6, 6-4, 3-6. Sportiva noastră a evitat răspunsul.
”Să nu vorbim despre asta. E în trecut, hai să trăim prezentul. Evident că va fi un meci mare între cele două. Dacă se joacă luni, îl voi urmări cu siguranță. Dacă e marți, nu cred că pot. Mă voi pregăti pentru debutul meu”, a spus Simona, în cadrul unei conferințe de presă.
De unde a pornit rivalitatea Serena Williams - Maria Sharapova
Serena conduce cu 19-2 la întâlnirile directe, iar Sharapova, care timp de mai mult de un deceniu nu a câștigat vreun meci împotriva rivalei sale, a povestit despre sursa urii pe care consideră că aceasta o are față de ea.
Prima victorie obținută de Maria Sharapova în fața Serenei Williams a fost în 2004, în finala de la Wimbledon, iar rusoaica simte că de atunci Serena o urăște. "Am auzit-o plângând și nu m-a iertat niciodată", a afirmat MaSha. De atunci, Sharapova s-a mai impus o singură dată, în același an, iar între timp Serena a adunat 18 victorii consecutive.
"Cred că Serena m-a urât pentru că eu am fost puștoaica slabă care a învins-o la Wimbledon, contrar tuturor așteptărilor. Cred că m-a urât pentru că a crezut că i-am luat ceva ce îi aparținea și pentru că am văzut-o în momentul în care se afla cel mai jos. Dar, cel mai mult, cred că m-a urât pentru că am auzit-o plângând. Nu m-a iertat niciodată pentru asta", a afirmat Maria Sharapova, în autobiografia sa.
Etichete: serena williams , maria sharapova , simona halep , us open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții