Simona Halep și-a aflat traseul de la WTA Miami, turneu transmis LIVE pe Digi Sport
articol scris de Digi Sport21.03.2022, 08:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După aventura încheiată la Indian Wells, Simona Halep a rămas în America și va lua parte la turneul de la Miami, transmis în direct la Digi Sport, în perioada 21 martie - 3 aprilie 2022.
Simona Halep și-a aflat traseul de la WTA Miami
Galerie Foto
Turneul WTA de la Miami este dotat cu premii în valoare de 8.584.055 de dolari și va putea fi urmărit pe canalele Digi Sport.
Simona Halep și Sorana Cîrstea sunt capi de serie la Miami și vor evolua direct în turul doi.
Simona Halep (19 WTA) va întâlni învingătoarea dintre Greetje Minnen (Belgia, 81 WTA) – Daria Saville (Australia, 249 WTA). Dacă va ajunge în turul 3, Simona Halep ar putea să o întâlnească pe Emma Răducanu (13 WTA). Britanica de origine română joacă în runda a doua contra Katerinei Siniakova (53 WTA).
În optimile de la Miami, Simona Halep ar putea întâlni adversare precum Karolina Pliskova (8 WTA) sau Camila Giorgi (31 WTA), în timp ce în sferturi jucătoarea noastră ar putea da peste Aryna Sabalenka (5 WTA), Elina Svitolina (20 WTA), Belinda Bencic (28 WTA) ori Daria Kasatkina (29 WTA).
Anett Kontaveit (7 WTA), Ons Jabeur (10 WTA), Danielle Rose Collins (11 WTA) sau Angelique Kerber (15 WTA) sunt posibilele adversare din semifinale. Iga Swiatek, ajunsă pe locul 2 WTA, este cel mai bine clasată jucătoare de pe partea cealaltă de tablou, iar Simona Halep ar putea să o întâlnească din nou, în finala de la Miami.
Pe tabloul principal de la Miami, România mai are alte 3 reprezentante: Sorana Cîrstea, Irina Begu și Gabriela Ruse. Sorana Cîrstea va juca direct în turul 2, cu învingătoarea dintre Shuai Zhang și Clara Tauson. Irina Begu are un meci ușor în primul tur, cu Hailey Baptiste, beneficiara unui wild card. Gabriela Ruse o va întâlni în primul tur pe croata Ana Konjuh.
Ce se întâmplă cu Simona Halep după ce a acuzat probleme medicale la Indian Wells
Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) a acuzat probleme medicale la Indian Wells, în semifinala cu Iga Swiatek (20 de ani, 4 WTA), 6-7 (6), 4-6
Cosmin Hodor, fost PR al Simonei, dar care a rămas în relații excelente cu sportiva din Constanța, a dezvăluit cum se simte Halep și ce șanse sunt ca ea să participe la turneul de la Miami.
Jucătoarea din România a acuzat probleme medicale la coapsa piciorului stâng, în setul secund al înfruntării cu Iga Swiatek, și a avut nevoie de intervenția fizioterapeutului.
”Știu că e bine (n.r. - Simona Halep), se recuperează, va juca la Miami și în celelalte turnee. La Indian Wells mi s-a părut că a atins o formă destul de bună, joc solid, începând cu primul tur. Nivelul ei de joc, încet-încet, ajunge la nivelul unde ar trebui să fie”, a spus Hodor, prezent în studioul emisiunii Așii Tenisului de la Digi Sport.
- Halep a cedat în partida de sâmbătă dimineața după o oră și 50 de minute de joc
- Simona Halep a cucerit trofeul de la Indian Wells în 2015, scor 2-6, 7-5, 6-4 cu Jelena Jankovic
Simona Halep va merge la Charleston după Miami
Turneul de la Charleston este programat în perioada 4 - 10 aprilie, va fi difuzat în direct la Digi Sport 1 și este pentru prima dată când o va avea pe tabloul principal pe Simona Halep.
”Luna viitoare va fi pentru prima oară când voi participa la turneul de la Charleston. Abia aștept să ajung”, a anunțat Simona Halep, prin intermediul unui material video publicat pe contul de Twitter al turneului american.
Etichete: simona halep , sorana cirstea , miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții