Simona Halep - Serena Williams | Ce notă şi-a dat Simo pentru prestaţia de la Australian Open
21.01.2019, 21:30SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Simona Halep - Serena Williams Australian Open 2019 | Simona Halep a făcut spectacol la conferinţa de presă de după înfrângerea cu Serena williams. Extrem de optimistă, marea noastră campioană şi-a dat o notă apropiată de cea maximă pentru prestaţia de la Melbourne.
Halep (27 ani), finalistă la ediţia trecută, a cedat după o oră şi 47 de minute şi riscă să piardă primul loc în clasamentul WTA după acest turneu. Chiar şi aşa, aşteptările din partea ei erau mici, în condiţiile în care nu mai câştigase o partidă din august 2018. Simo s-a prezentat neaşteptat de bine la Antipozi, după accidentarea care i-a stricat ultima parte a sezonului trecut.
Simona Halep - Serena Williams | Simo, încântată de parcursul de la Australian Open
Întrebată ce notă şi-ar da pentru parcursul de la Australian Open 2019, numărul unu mondial nu a stat prea mult pe gânduri.
"Aproape de 10. Am curajul să spun că, de sărbători am stat acasă şi nu am fost pregătită la cel mai înalt nivel. Dar nu am jucat deloc rău. Încerc să iau doar lucrurile pozitive din tot ce s-a întâmplat la acest Australian Open. Am făcut câteva meciuri grozave, în condiţiile în care am avut parte de cel mai dificil tablou. A fost frumos", a spus Halep, la conferinţa de presă de după partida cu Serena.
Halep şi Serena (37 ani, 16 WTA) s-au întâlnit până acum de zece ori, americanca obţinând nouă victorii. Singurul succes al Simonei, unul categoric, cu 6-0, 6-2, rămâne cel din 2014, de la Turneul Campioanelor. Precedenta confruntare dintre cele două a avut loc în 2016, la US Open, când Serena se impunea în sferturi cu 6-2, 4-6, 6-3.
Sferturile de finală de la Australian Open 2019:
- Serena Williams - Karolina Pliskova
- Naomi Osaka - Elina Svitolina
- Petra Kvitova - Ashleigh Barty
- Anastasia Pavlyuchenkova - Danielle Rose Collins
Pentru moment, Simona Halep rămâne lider mondial. Naomi Osaka și Petra Kvitova o pot detrona dacă vor accede în semifinale, iar Elina Svitolina și Karolina Pliskova pot prelua fotoliul de lider dacă ajung în ultimul act.
Etichete: simona halep , halep serena williams , halep australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții