Simona Halep se opune turneelor jucate cu porţile închise: "Fără spectatori, tenisul este un alt sport!"
17.04.2020, 19:28SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep este una din vocile din tenis care se opun organizării de turnee cu uşile închise. Din cauza pandemiei de coronavirus, orice competiţie din tenisul mondial a fost suspendată cel puţin până pe 13 iulie.
Iar organizatorii US Open, turneu programat a lua startul pe 24 august, nu exclud varianta ca meciurile să se dispute fără spectatori.
"Nu cred că ar funcţiona, atmosfera va fi complet diferită. Tuturor ne place să jucăm pe arene mari, cu fani pasionaţi. Fără ei, tenisul este un alt sport!
Oricum, fiecare meci pe care îl vom juca în această perioadă va fi un bonus. Eu voi fi fericită dacă voi lovi o minge în acest an. Dacă vom putea juca în septembrie, voi fi foarte fericită," a declarat numărul 2 mondial.
Petra Kvitova: "Nu-mi place deloc ideea de a juca fără suporteri"
Simona Halep este susţinută de o altă câştigătoare de la Wimbledon, Petra Kvitova.
"Nu-mi place deloc ideea de a juca fără suporteri, sunt prea importanţi pentru tenis. Eu aş prefera să se joace cu public," a spus jucătoarea din Cehia.
Etichete: simona halep , petra kvitova , simona halep wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții