News Alert Simona Halep s-a retras de la New Haven. Explicația oficială
20.08.2018, 21:23La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep s-a retras de la New Haven, turneu transmis în direct de Digi Sport, invocând o accidentare la tendonul lui Ahile, care i-a dat bătăi de cap în ultima perioadă. Numărul unu mondial vrea să fie la 100% din punct de vedere fizic înainte de US Open, competiție care "bate la ușă".
Săptămâna trecută Simo a cerut un wildcard organizatorilor de la New Haven și l-a obținut. Totuși, după două finale în decurs de două săptămâni, marea noastră campioană e epuizată, lucru evident în decisivul finalei cu Kiki Bertens, la Cincinnati.
În aceste condiții, sportiva noastră a decis să nu riște nimic, mai ales că a resimțit dureri și la tendon, unde a mai avut probleme.
"Îmi pare atât de rău pentru turneu și fani, dar nu voi fi capabilă să joc la @connecticutopen în această săptămână. Sper să fiu prezentă anul viitor", a scris Simona, într-un mesaj pe twitter.
În ultimele 10 zile, românca a jucat 10 meciuri, chiar și câte două pe zi, la Montreal, când ploaia a decalat programul, dar și la turneul din Ohio, unde vremea și-a făcut din nou de cap.
În total, după cele două competiții de pe tărâm american, Halep a adunat 1.077 de minute. Mai mult decât orice altă jucătoare din circuit.
Halep își canalizează toată atenția spre US Open, turneu care se va desfășura în perioada 27 august - 9 septembrie. Cea mai bună performanță a româncei la al patrulea turneu de Grand Slam al anului e semifinala din 2015. Totuși, anul acesta, judecând după forma Simonei și valoarea adversarelor, Halep va fi marea favorită a competiției.
Etichete: halep , halep us open , halep new haven , halep sua , halep new haven retragere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții