Foto Simona Halep Roland Garros | Moment incredibil în primul set. Ce a putut face Linette în pauza dintre game-uri
30.05.2019, 20:46SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep Roland Garros | Adversara Simonei Halep, Magda Linette, a oferit câteva momente mai rar întâlnite la un asemenea nivel. În primul set al partidei, aceasta a apelat la un ajutor ”special”.
În pauza dintre game-uri, poloneza de 27 de ani și-a consultat o fițuică pe care avea notate anumite indicații. Foaia era împărțită în două părți, una valabilă la serviciu, cealaltă, la primire.
Chiar și așa, Linette nu a avut sorți de izbândă, în prima manșă, chiar dacă a dat semne de revenire, de la 2-5, la 4-5. Simona și-a adunat puterile și a închis setul, cu 6-4, după 51 de minute.
Simona Halep Roland Garros | Ce spunea Magda Linette înaintea meciului direct
Magda Linette susținea înaintea partidei din turul doi de la Openul francez că antrenorul ei va face o analiză a meciului, pe care a transpus-o, probabil, pe acea bucățică de hârtie.
"Niciodată nu am jucat contra Simonei, dar am avut șansă să mă antrenez cu ea. Am văzut multe dintre meciurile ei. Sincer, în momentul acesta nu știu cum voi juca împotriva ei. Îmi doresc să fiu agresivă, ea este o jucătoare foarte puternică din punct de vedere fizic. Aștept că antrenorul meu să facă analiză meciului.
Știu că are o lovitură de backhand foarte bună și are un joc solid. O să fac tot ceea ce-mi stă în putință să câștig și chiar cred că am șanse. Sper să joc bine și să profit de șansă mea. Este o jucătoare care simte frică, așa că trebuie să fiu fără frică. Simona este un atlet incredibil, știe când trebuie să fie agresivă. Are un joc solid și știe să se apere foarte bine" a declarat Magda Linette, înaintea meciului.
Etichete: simona halep , roland garros , magda linette
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții