Simona Halep, revigorată de colaborarea cu Patrick Mouratoglou. Schimbările aduse de antrenor
articol scris de Digi Sport28.04.2022, 20:55
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, locul 21 WTA) a debutat cu o victorie în turneul pe zgură de la Madrid, transmis în direct pe Digi Sport. Românca are un nou antrenor, francezul Patrick Mouratoglou.
Simona Halep: "Patrick Mouratoglou are suficientă putere pentru a mă conduce"
În primul tur la Madrid, Simona Halep a învins-o pe chinezoaica Shuai Zhang (40 WTA), scor 6-2, 6-3.
În runda următoare, românca o va înfrunta pe principala favorită a competiției, iberica Paula Badosa (24 de ani, locul 2 WTA).
Simona Halep și Paula Badosa se vor înfrunta în premieră în circuitul WTA. Cel mai probabil, partida va fi programată sâmbătă și va fi în direct pe Digi Sport 2.
După victoria cu Shuai Zhang, Simona Halep a vorbit despre schimbările aduse de Patrick Mouratoglou în stilul ei de joc. Românca vrea să joace mai agresiv, pentru a combate forța pură a unor adversare.
"Simt că pot că relaționez foarte bine cu Patrick, are suficientă putere pentru a mă conduce și aveam nevoie de o persoană care să mă îndrume. Nimeni nu se poate compara cu Serena (Williams) și nu voi face asta. Patrick știe că sunt o persoană diferită, am un stil de joc diferit, am o structură diferită. Ne concentrăm doar asupra lucrurilor pe care trebuie să le facem pentru a putea deveni cea mai bună versiune a mea.
Știu că trebuie să fiu mai agresivă, pentru că tenisul s-a schimbat, din punctul meu de vedere, jucătoarele lovesc mingea cu putere. Anumite jucătoare mă depășeau în momentul în care stăteam departe de linia de baseline. Nu aveam suficientă putere pentru a putea replica. Prin urmare, eram învinsă de puterea pură.
Acum, fiind mai agresivă, cred că șansele mele au crescut. Împreună am decis această strategie, am încredere totală în Patrick. Anterior, nu am avut încredere în mine că pot să aplic această strategie în fiecare meci. După ce m-am pregătit timp de o lună la academie (n.r. – a lui Patrick Mouratoglou), acum este o abordare mai naturală pentru mine. Evident, mai am nevoie de timp, nu voi aplica această tactică în toate meciurile. Dar aceasta este noua abordare", a spus Simona Halep, într-un interviu pentru site-ul WTA.
Simona Halep a vrut să se retragă din tenis, la finalul anului 2021
Fostul lider mondial WTA a dezvăluit, într-un interviu pentru tennismajors.com, că a fost aproape de retragerea din tenis, la finalul anului 2021.
- În 2021, Simona Halep a absentat patru luni, din cauza unor accidentări. Sportiva din Constanța a încheiat sezonul 2021 pe locul 20 WTA, cea mai slabă clasare din 2013 încoace.
- Simona Halep a fost afectată de accidentări în 2021: la umărul drept (Miami, luna martie), la gamba stângă (Roma, luna mai) și la mușchii adductori ai coapsei drepte (Cincinnati, luna august).
Înainte de a începe colaborarea cu Patrick Mouratoglou, Simona Halep își pierduse încrederea că mai poate reveni la cel mai înalt nivel, după problemele medicale.
"La 30 de ani, am crezut că e gata cariera mea și am fost aproape de retragere în acest an. De fapt, a fost anul trecut, după accidentarea suferită. La începutul anului 2022, m-am simțit puțin mai bine, dar nu eram foarte încrezătoare și am crezut că nu voi mai juca tenis.
Apoi am descoperit această academie (n.r. – a lui Patrick Mouratoglou), am simțit că focul s-a aprins din nou, că a revenit pasiunea mea pentru tenis. Am văzut copii care făceau tot ce puteau pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Aveam nevoie de acest lucru, să văd dorința la alți oameni, la copii, pentru a reveni și la mine.
Nu am crezut că voi reveni la același nivel după accidentare, pentru că am lipsit patru luni. N-am mai stat niciodată patru luni departe de tenis și am avut probleme mari anul trecut, m-am chinuit. Totodată, am considerat că vârsta de 30 de ani este potrivită pentru a mă retrage din tenis. M-am gândit mereu la asta, era acolo, undeva, în mintea mea.
Vreau foarte mult să am copii, dar pot să mai aștepte puțin, pentru că am această plăcere de a juca tenis, la care nu vreau să renunț deocamdată", a spus Simona Halep, pentru tennismajors.com.
Etichete: madrid , wta , simona halep , halep , halep madrid , patrick mouratoglou , mouratoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții