Video Simona Halep, prima reacție după calificarea în semifinale la WTA Dubai! Strategia i-a funcționat de minune
articol scris de Digi Sport17.02.2022, 19:27
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, 23 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Dubai, după ce a învins-o pe tunisianca Ons Jabeur (27 de ani, 10 WTA), scor 6-4, 6-3.
Fostul lider mondial a avut nevoie de o oră și 22 de minute pentru a trece de favorita numărul 8 a competiției. În penultimul act, Simona Halep o va întâlni pe Jelena Ostapenko, a 21-a jucătoare a lumii.
Tactica pe care a folosit-o Simona Halep pentru a o învinge pe Ons Jabeur
La final, Halep a explicat că strategia sa de a o ține cât mai departe de teren pe adversara sa, pentru a se proteja de loviturile puternice ale acesteia, a funcționat de minune.
”A fost un meci foarte dificil, s-a simțit mult mai greu, chiar dacă s-a terminat în două seturi. Mi-a venit în minte meciul din 2020, a fost echilibrat și știam că trebuie să lupt până la final. M-am concentrat pe ceea ce am avut de făcut și am vrut doar să o împing în spate pentru că are niște lovituri foarte puternice. Sunt foarte bucuroasă să joc aici, mă simt minunat”, a declarat Simona Halep.
Simona Halep va bifa a treia confruntare directă cu Jelena Ostapenko. Prima a avut loc în 2017, în finala de la Roland Garros, câștigată de letonă în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-3.
Precedenta înfruntare directă a avut loc tot în 2017, dar la Beijing, în semifinale, și a fost câștigată clar de Simona Halep, 6-2, 6-4.
VIDEO Simona Halep, după calificarea în semifinale la Dubai
Etichete: simona halep , simona halep dubai , simona halep ons jabeur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții