Simona Halep, prima jucătoare din lume care primește trofeul ''Chris Evert''!
26.10.2018, 18:40Premier League: Arsenal - Man. United, miercuri, 22:15, DGS 1
Cupa României: Metalul Buzău - Dinamo, miercuri, 17:45, DGS 1
Simona Halep, numărul 1 mondial, a primit din partea Women's Tennis Association trofeul ''Chris Evert'', oficialii WTA dând numele primului lider mondial în competiţia feminină, americanca Chris Evert, trofeului care se înmânează celei mai bune jucătoare la final de an.
"Sunt foarte fericită să fiu prima jucătoare care primeşte premiul 'Chris Evert WTA World No.1 Trophy'. Chris este una dintre cele mai mari jucătoare din istoria tenisului şi cred că este minunat faptul că e onorată în acest mod", a declarat Halep.
Chris Evert a devenit primul lider mondial din istoria WTA pe data de 3 noiembrie 1975 şi s-a menţinut pe locul fruntaş timp de 260 de săptămâni, clasându-se pe locul patru în topul longevităţii jucătoarelor de pe primul loc mondial. După sezonul din 1975, în care a jucat 17 finale şi a câştigat 15 titluri, ea a devenit de asemenea şi prima jucătoare care a deţinut distincţia WTA de "Lider Mondial la Finalul Anului".
Şi-a încheiat cariera în 1989, cu 157 de turnee de simplu câştigate, printre care 18 titluri de Grand Slam, dintre care trei la Wimbledon (1974, 1976, 1981).
Introducing the @ChrissieEvert #WTA World No.1 Trophy--> https://t.co/KeTVGmTOY4
— WTA (@WTA) 26 octombrie 2018
Named after a true #WTA Legend! pic.twitter.com/AZBD7uVZMh
"Este o onoare şi un privilegiu ca numele meu să fie dat acestui trofeu. Să fii numărul 1 mondial este cea mai mare realizare în orice năzuinţă. Când eram tânără, visam mereu să câştig un Grand Slam, dar am avut visuri şi mai mari în legătură cu ocuparea primului loc în lume pentru că este nevoie să fii consistentă, concentrată şi să ai o mulţime de victorii de calitate în timpul anului, şi asta, pentru mine, înseamnă să fii o campioană", a spus, printre altele, Evert la festivitatea care a avut loc vineri.
Simona Halep, a 51-a săptămână pe locul 1 WTA
Simona Halep ocupă pentru a 51-a săptămână în cariera sa primul loc în clasamentul WTA, urcând astfel pe poziţia a zecea în top-ul liderilor all time ai acestei ierarhii, la egalitate cu belarusa Victoria Azarenka.
Halep, absentă de la Turneul Campioanelor din cauza problemelor la spate, are garantat fotoliul de lider WTA până la sfârşitul acestui an, când va ajunge la 60 de săptămâni.
Reprezentanta ţării noastre are un avans de peste 1.500 de puncte faţă de germanca Angelique Keber, care a urcat începând de luni pe poziţia secundă în clasamentul WTA, făcând rocadă cu daneza Caroline Wozniacki.
From one World No. 1 to another!@Simona_Halep is the first recipient of the @ChrissieEvert WTA World No.1 Trophy!
MORE--> https://t.co/KeTVGmCe6w @DubaiDutyFree pic.twitter.com/WKEHRGnp1L — WTA (@WTA) 26 octombrie 2018
Agerpres
Etichete: simona halep , chris evert , halep wta , trofeu simona halep , halep evert , trofeu chris evert
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții