Simona Halep poate obține încă un premiu important după Australian Open. Se luptă cu nume mari din sport
18.01.2019, 14:52SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Simona Halep a avut un an extraordinar din punct de vedere sportiv. A dominat autoritar circuitul de tenis feminin și a reușit să câștige primul turneu de Grand Slam din carieră, cel de la Roland Garros, după o finală cu Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1.
În acest context, Simona Halep (1 WTA) mai poate primi o distincție importantă. Numărul 1 WTA a fost nominalizată pentru titlul de "Sportiva anului 2018". Marele câștigător va fi anunțat pe 18 februarie, în gala Laureus World Sports Awards, ce se va desfășura la Monaco.
În această competiție, Simona Halep o are ca rivală pe Angelique Kerber, dar și pe gimnasta Simone Billes, Daniela Ryf, campioana mondială la Ironman și campioanele olimpice la sporturile de iarnă Ester Ledecka și Mikaela Shiffrin. Anul trecut, marea câștigătoare a fost Serena Williams.
În anul 2000, Gabriela Szabo a fost nominalizată și ea pentru acest premiu. În cadrul galei de la Monaco, se vor acorda și premiile în competiția băieților. Novak Djokovic, LeBron James, Lewis Hamilton, Kylian Mbappe sau Tiger Woods sunt nominalizați.
Simona Halep - Venus Williams, în turul 3 la Australian Open 2019
Simona Halep a trecut de tânăra americancă Sofia Kenin, scor 6-3, 6-7 (5), 6-4 în turul 2 de la Australian Open. În turul următor, Halep va avea un test și mai important, împotriva legendarei Venus Williams, locul 38 WTA.
Americanca a trecut în primul tur de Mihaela Buzărnescu (26 WTA), în trei seturi, 6-7, 7-6, 6-2, şi de Alize Cornet (46 WTA), tot în trei seturi, 6-3, 4-6, 6-0, în turul II.
Partida dintre Simona Halep și Venus Williams din turul 3 al Australian Open va avea loc în a șasea zi a turneului de la Antipozi.
Etichete: simona halep , simona halep australian open , sportiva anului 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții