Simona Halep: "Mi-am asumat un risc. Trebuie să las capul în pământ și să muncesc"
12.01.2019, 09:33Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Învinsă în turul doi la Sydney de Ashleigh Barty, Simona Halep se pregătește pentru Australian Open, acolo unde o va avea adversară în turul inaugural pe Kaia Kanepi. Liderul WTA s-a antrenat vineri alături de Aryna Sabalenka, iar sâmbătă dimineață a susținut o conferință de presă. Simona Halep a recunoscut că e în urmă cu pregătirea pentru că a avut o vacanță mai lungă, forțată ce-i drept și de accidentarea la spate.
"Mi-am asumat un risc stând acasă puţin mai mult. M-am odihnit pentru că m-am simţit extenuată după aceste turnee şi anul avut. Mi-a plăcut mult să stau acasă. Acum sunt pregătită pentru noul an, deşi sunt puţin în urmă cu totul, cu pregătire şi meciurile. Dar nu mă plâng. Totul a fost aşa cum mi-am dorit. Acum trebuie să las capul în pământ şi să muncesc" a declarat Simona Halep.
Chiar dacă e numărul 1 mondial și principala favorită la Melbourne, acolo unde anul trecut a jucat finala, Simona Halep nu simte deloc presiunea. Rezultatele excelente din 2018 au ajutat-o în această privință.
"Este o mare diferenţă faţă de anul trecut, pot spune că am realizat ce mi-am dorit. Am câştigat în sfârşit un Grand Slam. Acum pot spune că sunt cu adevărat numărul 1. Înainte spuneam că fără un Grand Slam nu eşti numărul 1. Sunt fericită, mă bucur de tot. Tot ce am realizat anul trecut m-a făcut să fiu puţin mai relaxată. Doar încerc să-mi îmbunătăţesc jocul şi să văd cât de bună pot fi în viitor" a mai spus Simona Halep.
Cine este Kaia Kanepi, adversara Simonei Halep din turul 1 la Australian Open
Kaia Kanepi are 33 de ani și se află pe locul 70 în clasamentul WTA. Estonianca a câștigat 4 titluri WTA în carieră și nu a mai jucat din septembrie 2018, când a fost învinsă de Serena Williams în optimile US Open. A suferit apoi o accidentare care a ținut-o departe de teren până acum. Nici Simona Halep nu a jucat prea mult, de la accidentarea de la finalul anului trecut. Până la meciul din urmă cu câteva zile, cu Ashleigh Barty, românca nu mai jucase din 30 septembrie, când s-a retras în timpul meciului cu Ons Jabeur, din primul tur de la Shenzhen.
Cea mai bună poziție ocupată de Kanepi în clasamentul mondial a fost 15, în august 2012 și este prima jucătoare din Estonia care a câștigat un titlu WTA. De asemenea, a atins de șase ori sferturile de finală în turnee de Grand Slam și este cea mai de succes jucătoare de tenis din Estonia. Kanepi a început tenisul la 8 ani și a ajuns pe primul loc ITF la juniori.
Simona Halep - Kaia Kanepi, în turul 1 la Australian Open
1300 de puncte are de apărat Simona Halep la Australian Open, acolo unde a entuziasmat în 2018. Cea mai bună jucătoare din lume a pierdut dramatic finala contra Carolinei Wozniacki, după un traseu cu două meciuri terminate în prelungirile decisivului.
După ce a jucat finala anul trecut, specialiştii îi dau puţine şanse Simonei să repete parcursul la Melbourne. Lunga perioadă de inactivitate, tradiţia nefavorabilă la primul Grand Slam al anului şi adversara din runda inaugurală, Kaia Kanepi, se numără printre motivele pentru care experţii de la tennis.com nu mizează pe liderul mondial.
Meciurile la turneul feminin de la Australian Open încep pe 14 ianuarie, iar finala este programată pe 26 ianuarie.
Etichete: simona halep , simona halep australian open , wta australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții