Simona Halep Madrid | Porecla dată de francezii de la Tennis Magazine Simonei Halep
09.05.2019, 11:35SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep Madrid | Cu ceva mai puţin de o lună până la Roland Garros, francezii sunt impresionaţi de forma sportivei noastre, care s-a impus la Paris anul trecut. După victoria "scurtă" cu slovaca Kuzmova, presa din Hexagon a comparat-o pe Simo cu un tren de mare viteză.
"TGV-ul Simona Halep", e porecla dată de francezii de la Tennis Magazine campioanei noastre. Aceştia notează că "Simona nu a făcut în niciun moment un pas în spate, a presat tot timpul, reuşind victoria în doar 44 de minute".
Simona Halep Madrid | Mize importante la Caja Magica
Graţie performanţei de ieri, Simona a devenit principala favorită la pariuri, pentru câştigarea competiţiei.
Pentru un loc în semifinale, sportiva din Constanţa se duelează azi, de la ora 13:00, cu Ashleigh Barty. Partida are o miză specială: independent de ce va face Petra Kvitova în turneu, Halep va ajunge la 5.857 puncte, dacă trece de Barty. Ceea ce va fi suficient pentru a o depăşi pe cehoaică şi a urca pe locul doi în lume.
Turneul de la Madrid se desfășoară în perioada 4-11 mai și este transmis în direct de Digi Sport. De asemenea, toate meciurile Simonei Halep pot fi urmărite în timp real pe digisport.ro.
Etichete: simona halep , simona halep madrid , simona halep roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții