Simona Halep - Julia Goerges 7-6, 7-6, în sferturile de finală ale turneului de la Doha

Video Simona Halep - Julia Goerges 7-6, 7-6. Calificare entuziasmantă a româncei. Duel cu Svitolina în semifinale la Doha

14.02.2019, 20:50
  • Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică, 21:45, DGS 1

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Doha, dotat cu premii totale de 916.131 dolari, după ce a învins-o pe germanca Julia Goerges, cu 7-6 (1), 7-6 (6).

Halep (27 de ani, 3 WTA), principala favorită, care de luni va urca pe locul al doilea în lume, s-a impus după două ore de joc.

Românca a avut un start fulminant şi a condus cu 4-0 şi 5-2, dar jocul său a suferit o scădere, în timp ce Goerges (30 de ani, 16 WTA) a jucat tot mai bine, reuşind patru game-uri consecutive (5-6).

Halep a reuşit să trimită setul în tie-break, unde s-a impus categoric, cu 7-1.

Halep a câştigat primul game din actul secund, dar apoi Goerges a întors scorul şi a condus cu 3-1. Fostul lider mondial a avut câteva oportunităţi de a reechilibra disputa, dar germanca şi-a păstrat avantajul break-ului şi a condus cu 4-2 şi 5-3.

La 5-4 pentru Goerges, Halep a făcut un break ''alb'', egalând situaţia, 5-5, iar apoi şi-a fructificat serviciul. Şi acest set a ajuns în tie-break, unde Goerges a condus cu 4-1, 5-2 şi 6-4, dar Halep a continuat să forţeze şi a salvat cele două mingi de set, impunându-se cu 8-6, după o serie de patru puncte consecutive.

Halep a avut 3 aşi şi a comis două duble greşeli, având un procentaj destul de bun la mingile puse în teren cu primul serviciu şi punctele tot cu primul serviciu. Goerges a reuşit patru aşi, dar a făcut şi patru duble greşeli, suferind la serviciu.

Germanca a avut mai multe mingi direct câştigătoare (33-28 la winners), dar a făcut mai multe erori neforţate, 41-25.

Halep are acum 3-1 în meciurile directe cu Goerges, pe care a mai învins-o în 2014 la Madrid, cu 6-2, 6-0 în primul tur, şi în 2016 la Miami, în turul al treilea, cu 6-4, 6-1. Goerges a câştigat în 2009 în calificările turneului de la Paris, cu 6-4, 2-6, 6-3.

Simona Halep, campioană în 2014 şi semifinalistă anul trecut, şi-a asigurat un cec de 45.320 de dolari şi 185 de puncte WTA. În penultimul act, Halep o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina (24 ani, 7 WTA), care a trecut de Karolina Muchova (Cehia) cu 6-4, 6-2.

Svitolina o conduce pe Halep cu 4-3 în meciurile directe, câştigând ultimele trei confruntări, cea mai recentă anul trecut în finala de la Roma, cu 6-0, 6-4.

În sferturile de finală la dublu, Mihaela Buzărnescu şi poloneza Alicja Rosolska au fost învinse categoric de cuplul Ons Jabeur (Tunisia)/Alison Riske (SUA), cu 6-1, 6-2, în 53 de minute.

Buzărnescu şi Rosolska vor primi pentru participare 7.385 de dolari şi 100 de puncte WTA la dublu.

STATISTICA PARTIDEI

UPDATE 20:48 VICTORIE HALEP! Halep - Goerges 7-6, 7-6. Simona Halep a câştigat tot după tie-break şi al doilea set, după ce a revenit de la 4-6 la 8-6 în game-ul decisiv al actului secund.

UPDATE 20:46 Simona Halep a salvat două mingi de set şi a egalat la 6 în tie-break.

UPDATE 20:42 Goerges conduce cu 4-2 în tie-break-ul setului secund, la schimbarea de terenuri.

UPDATE 20:38 Halep - Goerges 7-6, 6-6. Vom avea parte de tie-break şi în setul secund, după un game câştigat pe avantaj.

UPDATE 20:30 Halep - Goerges 7-6, 6-5. Al treilea game consecutiv al româncei, care e la doar un game distanţă de calificarea în semifinale.

UPDATE 20:27 Halep - Goerges 7-6, 5-5. BREAK LA 0 HALEP! Simona Halep a reuşit un break la 0 în game-ul în care Goerges a servit pentru câştigarea setului.

UPDATE 20:22 Halep - Goerges 7-6, 4-5. Românca a cerut cu succes un challenge la 30-30 şi a câştigat game-ul, însă numărul 16 WTA va servi pentru câştigarea setului 2.

UPDATE 20:19 Halep - Goerges 7-6, 3-5. Germanca fără game pierdut pe propriul serviciu în acest set.

UPDATE 20:15 Halep - Goerges 7-6, 3-4. Simona Halep rămâne aproape de adversară după ce a a revenit excelent în ultimul game, de la 0-30.

UPDATE 20:12 Halep - Goerges 7-6, 2-4. Game-maraton, cu două mingi de break ratate de româncă.

UPDATE 20:02 Halep - Goerges 7-6, 2-3. Game extrem de solid al româncei pe propriul serviciu, adjudecat la 0.

UPDATE 20:00 Halep - Goerges 7-6, 1-3. Julia Goerges şi-a consolidat break-ul din setul secund, după un game în care a pierdut un singur punct.

UPDATE 19:56 Halep - Goerges 7-6, 1-2. Primul break al setului al doilea a fost realizat de Julia Goerges, care a fructificat a doua şansă de a încheia game-ul.

UPDATE 19:53 Halep - Goerges 7-6, 1-1. Germanca a egalat în setul secund, după un game în care Simona Halep a câştigat două punct.

UPDATE 19:48 Halep - Goerges 7-6, 1-0. Românca s-a impus cu dificultate pe propriul serviciu, după ce a salvat şi o minge de break.

UPDATE 19:40 Halep - Goerges 7-6. Simona Halep şi-a surclasat adversara în tie-break-ul primului set, cu 7-1.

UPDATE 19:38 Simona Halep conduce cu un categoric 5-1 în tie-break.

UPDATE 19:35 Halep - Goerges 6-6. Simona Halep a întrerupt seria neagră şi a dus primul set în tie-break.

UPDATE 19:32 Halep - Goerges 5-6. Germanca a câştigat al patrulea game consecutiv pe propriul serviciu.

UPDATE 19:29 Halep - Goerges 5-5. Românca şi-a pierdut din nou serviciul, după un game încheiat cu dublă greşeală.

UPDATE 19:24 Halep - Goerges 5-4. Germanca a mai salvat o minge de set şi pune presiune pe Halep în setul de debut.

UPDATE 19:19 Halep - Goerges 5-3. Seria break-urilor a continuat, după un game în care Simona Halep a ratat două mingi de set.

UPDATE 19:11 Halep - Goerges 5-2. Re-break la 0 al Simonei Halep, care va servi pentru câştigarea primului set.

UPDATE 19:08 Halep - Goerges 4-2. Germanca a realizat primul break al meciului după ce a revenit spectaculos, de la 0-40.

UPDATE 19:03 Halep - Goerges 4-1. Julia Goerges a reuşit pe propriul serviciu primul său game din această partidă.

UPDATE 19:00 Halep - Goerges 4-0. Simona a trecut cu bine şi peste cel mai dificil game de până acum, în care s-a impus după prelungiri.

UPDATE 18:55 Halep - Goerges 3-0. Al doilea break al viitorului număr 2 mondial. Simona Halep n-a pierdut mai mult de un punct în niciun game de până acum, iar Julia Goerges a apelat la antrenorul său pentru a ieşi din impas.

UPDATE 18:52 Halep - Goerges 2-0. Încă un game convingător al româncei, cu un singur punct pierdut pe propriul serviciu.

UPDATE 18:50 Halep - Goerges 1-0. Simona Halep începe excelent partida, cu un break la 15.

UPDATE 18:48 A început partida dintre Simona Halep şi Julia Goerges.

UPDATE 18:44: Cele două jucătoare au ieșit la încălzire, iar meciul dintre Simona Halep și Julia Goerges va începe în câteva minute. 

UPDATE 18:30 Angelique Kerber a câştigat setul decisiv, după ce s-a impus cu 7-4 în tie-break. Germanca a învins cu 1-6, 6-2, 7-6 şi s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Doha.

UPDATE 17:23 Angelique Kerber a câştigat cu 6-2 setul secund, iar a doua semifinalistă de la Doha va fi decisă după actul decisiv.

UPDATE 17:07 Sfertul de finală de dinaintea duelului Halep - Goerges, Angelique Kerber - Barbora Strycova, se află în setul secund. Cehoaica a câştigat cu 6-1 primul set, însă este condusă cu 1-3 în  actul secund.

Jucătoarea noastră, care de săptămâna viitoare va urca pe locul 2 în clasamentul WTA, datorită victoriei cu Lesia Tsurenko, scor 6-2, 6-3, s-a impus în două dintre cele trei întâlniri cu Goerges.

De fiecare dată, Simona a câştigat clar, în două seturi. În 2014, la Madrid, a fost 6-2, 6-0. Peste 2 ani, la Miami, s-a terminat 6-4, 6-1.

Singura victorie a jucătoarei din Germania a fost obţinută când românca era încă o adolescentă. în 2009, în calificările turneului indoor de la Paris. A fost 6-4, 2-6, 6-3 pentru Goerges.

Julia Goerges a ajuns în sferturi după ce a învins-o în trei seturi, scor 6-1, 6-7, 6-4, pe americanca Alison Riske.

Simona Halep: ”Nu știu la ce să mă aștept!”

Ultimul meci dintre Halep şi Goerges a avut loc acum aproape 3 ani. Tocmai din acest motiv, fostul lider mondial recunoaşte că nu ştie la ce să se aştepte în duelul de azi.

"Nu am mai jucat de mult timp cu ea și nu știu exact la ce să mă aștept, dar știu că are serviciu foarte bun și forehand bun. Însă am șansa mea și o să dau totul”, a declarat Halep pentru Digi Sport.

Simona Halep a urcat pe locul 2 WTA

Simona Halep este sigură că va urca pe locul 2 în clasamentul WTA, după ce a învins-o pe Lesia Tsurenko. Românca de 27 de ani o va depăşi pe Petra Kvitova, care a pierdut 800 de puncte după ce anul trecut se impunea la Doha.

Cealaltă condiție ca Simona Halep să urce pe treapta secundă era ca o altă jucătoare din Cehia, Karolina Pliskova, să nu se impună la Doha. Aceasta a luat decizia de a se retrage din turneu, din cauza oboselii.

"Nu contează acum clasamentul. Eu joc pentru a câștiga fiecare meci. Dacă voi fi în formă bună, voi lupta pentru a reveni pe locul 1 WTA", a spus Halep, la finalul meciului cu Tsurenko.

Simona Halep - Julia Goerges, meciul din sferturile de finală ale turneului de la Doha, va fi transmis în direct de Digi Sport 1 joi, de la ora 17:30. Partida poate fi urmărită în timp real pe digisport.ro.

Etichete: simona halep , julia goerges , turnee simona halep , turnee wta , meciuri simona halep


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025. Anul viitor, cele două sărbători vor fi în aceeași zi

În anul care urmează, Paștele Ortodox și Paștele Catolic pică în aceeași zi. Creștinii vor celebra sărbătoarea Învierii Domnului pe data de 20 aprilie 2025.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ion Țiriac: ”Vă spun o noutate. Candidez la președinție! Absolut serios”. Ce a urmat

Foto "ROMÂNIA a trecut pe aici!" Cum au lăsat "Tricolorii" vestiarul de la Prishtina, după 3-0 cu Kosovo

Ce a scris presa din Kosovo, după ce au apărut imaginile cu vestiarul României la finalul meciului de la Prishtina

Video Kosovo - România 0-3. Mircea Lucescu, debut cu o victorie superbă la al doilea mandat pe banca naționalei

Răzvan Marin a dezvăluit ce i-a spus portarul kosovar, înainte să îl "execute" din penalty

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Vestea pe care Mircea Lucescu nu voia să o audă înainte de România - Lituania

Dennis Man a fost propus la Juventus, iar Gică Popescu a reacționat

Federația a luat decizia, după ce selecționerului Angliei i s-a cerut demisia pentru gestul care a scandalizat întreaga țară

Gigi Becali i-a spus direct unui fotbalist: ”Joci ce zice Ferguson, nu ce vrei tu!”. Replica primită

Citeşte şi

Prima jucătoare din România care o arată cu degetul pe Simona Halep. Ce cuvinte a folosit "Rebela"

”Puștoaice de 18-19 ani, nu știu să scrie sau să citească”. Ion Țiriac e convins că totul s-a schimbat

PEROZCu mâinile prin păr, ruj roșu pe buze și o rochie crăpată până la coapsă, Mădălina Ghenea a făcut din nou furori la Veneția

FILM NOWGeorge Clooney l-a ironizat pe Brad Pitt, din cauza vârstei: „E norocos că încă mai lucrează!”

Cum putea rămâne Albion Rrahmani la Rapid! „Tu, Șucu, trebuia să-l chemi și să-l întrebi asta” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi nu a mai rezistat: "Nu mai folosiți declarațiile lui Giovanni Becali ca și cum ar fi ale mele!" citeşte ştirea pe ziare.com

Alfred Bulai a făcut infarct în închisoare. Fostul profesor, transportat de urgență la Spitalul Militar din Capitală. Care este starea lui actuală citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Lora, într-un costum de baie extrem de decoltat. Artista nu a scăpat de critici nici în vacanță: „Ai pus ceva pe tine”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lora, într-un costum de baie extrem de decoltat. Artista nu a scăpat de critici nici în vacanță: „Ai pus ceva pe tine”

Digi World

Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins "complet nepregătiți": "Ești expus toată noaptea"

Digi Animal World

Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia