Simona Halep, întâlnire cu un posibil martor în iminentul proces, după ce sportiva a fost acuzată de dopaj
articol scris de Digi Sport05.11.2022, 07:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În cursul zilei de joi, 3 noiembrie, Simona Halep (31 de ani) a fost acuzată oficial de dopaj, după ce faza de investigație a cazului a ajuns la final.
Din momentul în care acuzația a fost lansată, Simona Halep are la dispoziție 20 de zile pentru a-și decide următorul pas. Fostul lider mondial are două soluții: fie pledează vinovată, o variantă greu de crezut, care i-ar aduce o suspendare de trei ani, cu un an mai puțin decât pedeapsa maximă, fie contestă acuzațiile și pornește un proces.
Galerie Foto
Darren Cahill s-a întâlnit în București cu Simona Halep! Ce au discutat cei doi
La doar câteva ore de la decizia de punere sub acuzare, Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a călătorit la București, la rugămintea fostului lider mondial, potrivit Prosport. Cei doi au fost surprinși joi după-amiază la un restaurant din Capitală, iar întâlnirea lor a durat aproximativ două ore.
Cahill ar fi sosit în România special pentru a discuta cu Simona Halep. Potrivit sursei menționate anterior, australianul i-ar fi recomandat sportivei să meargă ”pe mâna” unei firme de avocatură din New York în procesul iminent care urmează. În plus, Darren Cahill, cel mai probabil, va fi chemat ca martor, iar cei doi ar fi vorbit și despre strategia de apărare în acest caz.
După vizita lui Cahill în România, antrenor cu care Simona Halep a colaborat timp de șase ani, au existat voci care l-au criticat pe Patrick Mouratoglou, care în ultimele zile a fost la Paris pentru a-și susține noul său elev Holger Rune, la turneul ATP 1000. Francezul a fost acuzat că situația prin care trece Halep ”îl lasă rece”.
Declarația lui Toni Iuruc, după ce Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj: ”Nu ne jucăm, sunt chestii serioase”
Toni Iuruc, fostul soț al Simonei Halep, este convins că sportiva va lupta până în pânzele albe să-și dovedească nevinovăție, iar în acest sens a declarat că jucătoarea din Constanța are o echipă de avocați care lucrează deja la caz.
”Oamenii au o strategie de apărare de top, nu vreau să zic ceva care ar putea să înrăutățească situația. Un gând bun, normal, ca orice om, ca orice român, dar doar atât. Are o echipă de avocați.
De la un anumit nivel încolo, ea este singura care poate să răspundă. Nu ne jucăm, sunt chestii serioase. Noi, ce-am avut de zis, am zis. De la început am susținut-o cu toată dragostea, dar de acum încolo treaba e mult mai serioasă.
Trebuie ca doar ea și cu echipa de avocați, conform strategiilor, să comunice. Restul, de pe lângă, ar trebui să-i lăsăm pe ei în pace, să-și facă treaba”, a spus Iuruc, potrivit stirileprotv.ro.
Simona Halep nu poate evita o suspendare de cel puțin 12 luni. Anunțul ANAD
Simona Halep a transmis că nu a luat în mod conștient substanța interzisă Roxadustat și că va depune toate eforturile pentru a se apăra.
Agenția Națională Antidoping (ANAD) a publicat un comunicat în care explică în detaliu cazul Simonei Halep. Sunt oferite informații despre substanța Roxadustat și despre criteriile care vor fi luate în calcul pentru stabilirea duratei suspendării pentru jucătoarea din Constanța.
“Substanţa FG-4592 (Roxadustat) se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2 - Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice, agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia. Stabilizatorii factorilor care induc hipoxia s-au regăsit pe Lista Interzisă din anul 2011.
În 2015 şi 2016 a fost introdusă denumirea FG-4592 în cadrul acestei secţiuni de stabilizatori ai factorilor care induc hipoxia. Din anul 2017 a fost adăugată în Lista Interzisă denumirea internaţională a FG-4592 Roxadustat. Substanţa Roxadustat este considerată substanţă nespecifică.
În termeni simpli, gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului și soluționarea cazului, care poate include o procedură de audiere și apel”, se menţionează în comunicatul ANAD.
Etichete: simona halep , darren cahill , dopaj halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții