Simona Halep, în culmea fericirii! Care a fost mesajul postat de finalista de la Wimbledon
11.07.2019, 21:45SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep a exultat după ce a reuşit să ajungă în prima sa finală la Wimbledon! Prima româncă aflată în ultimul act la All England Club a cucerit deja Roland Garros în 2018 şi va disputa a cincea finală de Grand Slam din carieră, după ce a fost aproape de titlu şi la Australian Open.
La finalul partidei cu Elina Svitolina, Simona a făcut gestul devenit deja celebru: a trimis un sărut simbolic spre cer, iar imaginea a fost postată pe reţelele de socializare cu un mesaj simplu şi emoţionant.
"Cuvintele nu pot descrie ceea ce simt!"
Simona Halep aşteaptă acum bătălia cu Serena Williams. În 10 dueluri directe, americanca de 37 de ani s-a impus de 9 ori. Simona a demonstrat că nu se teme de nimeni şi speră să triumfe şi la Wimbledon, teren pe care adversara s-a impus de 7 ori.
"Am adunat experienţă, nu mai cedez aşa uşor. Vreau să reuşesc cel mai bun joc al meu posibil, voi lupta până la capăt," a promis Simona.
Wimbledon 2019 | Simona Halep, prima româncă ce s-a calificat în finala de la All England Club
Halep (27 ani), numărul 7 mondial, a reuşit un meci formidabil şi va disputa prima sa finală la All England Club, după ce în 2014 juca semifinala. Simona Halep este al doilea reprezentant al României care joacă finala la Wimbledon, după Ilie Năstase, care a pierdut finalele din 1972 şi 1976.
Pentru Halep este a cincea finală de Grand Slam din carieră, după cele din 2018 de la Australian Open, 2014, 217 şi 2018 (campioană) la Roland Garros.
"De mică a fost construită pentru astfel de momente. O casă nu se poate construi peste noapte, până nu faci temelia. Orice om are momente mai slabe, dar ea îşi revine imediat şi începe să îşi controleze emoţiile foarte bine", a spus tatăl ei, Stere Halep.
Etichete: serena williams , simona halep , elina svitolina , simona halep wta wimbledon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții