Simona Halep, decizie greu de crezut la procesul de la TAS! A refuzat un român și a preferat un judecător american
articol scris de Digi Sport06.02.2024, 20:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep (32 de ani) e gata pentru audierile de la TAS, care vor avea loc începând de miercuri, 7 februarie, în privința cazului său de dopaj.
Simona Halep a luat o decizie surprinzătoare la procesul de la TAS. Americanul preferat în locul unui român
Galerie Foto
Înaintea audierilor de la TAS în care speră ca suspendarea de 4 ani primită de la ITIA pentru acuzații de dopaj cu Roxadustat să fie redusă, Simona Halep a luat o decizie surprinzătoare.
Concret, sportiva din România putea alege ca ”arbitru” la TAS un conațional, însă a preferat un judecător american, în cele din urmă.
Simona Halep a ales să fie judecată de Jeffrey G. Benz, fost patinator, anunță Euronews. Doi români sunt arbitri la TAS: Cristian Jura și Daniel Vișoiu.
Astfel, acum rămâne de văzut dacă decizia Simonei Halep a fost una inspirată, iar suspendarea de 4 ani primită de la ITIA va fi redusă sau ridicată de TAS.
Avocatul Simonei Halep în fața judecătorilor de la TAS va fi, de asemenea, un american: Howard L. Jacobs.
A venit ziua cea mare pentru Simona Halep
În cursul zilei de marți, 6 februarie, Simona Halep a zburat cu avionul spre Lausanne, acolo unde va avea procesul în cazul de dopaj. Jurnaliștii de la Le Parisien au dezvăluit că audierile vor avea loc cu ușile închise de miercuri, 7 februarie, de la ora 9.30, și până vineri, aproximativ la ora 15.30.
Aceștia mai notează că Simona Halep nu va avea dreptul să vorbească în spațiul public despre cele întâmplate până la pronunțarea sentinței. În acest moment, data primirii verdictului este una necunoscută.
"Câștigătoarea Roland-Garros 2018 și Wimbledon 2019 va fi prezentă la audierea de la Lausanne, unde părțile, martorii și experții vor fi audiați fie personal, fie prin videoconferință, a anunțat marți instanța supremă a sportului", au mai scris francezii.
Ce au transmis americanii despre Simona Halep, înaintea audierilor de la TAS
Jurnaliștii americani nu au uitat de Simona Halep în această perioadă. Aceștia au reamintit dorința sportivei din România de a reveni pe terenul de tenis, dar și cum încearcă ”Simo” să treacă peste momentele dificile din ultimul an și jumătate.
”Halep dă dovadă de rezistență, trece prin iad și merge pe apă pentru a reveni.
Postează adesea videoclipuri scurte pe conturile ei de socializare care arată antrenamentele ei din sală sau de pe teren”, notează Tennis World USA.
Etichete: simona halep , tas , dopaj simona halep , simona halep tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții