Halep Cahill
Simona Halep, alături de Darren Cahill / Foto: Getty Images

Simona Halep a văzut imaginile cu Darren Cahill în aeroport și a reacționat imediat. Ce făcea australianul

19.07.2019, 14:28
  • SuperLiga: FC Buzău - Oțelul Galați, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: ”U” Cluj - CFR, luni, 20:30, DGS 1

Simona Halep a reușit o performanță extraordinară. Sportiva noastră s-a impus pe iarba de la Wimbledon, cucerind astfel cel de-al doilea Grand Slam din cariera. Chiar dacă oficial nu mai este antrenorul Simonei, Darren Cahill a fost alături de aceasta la Londra.

Australianul se află încă sub euforia câștigării trofeului de către Halep, iar azi-noapte, în timp ce se afla într-un aeroport și aștepta avionul, a postat pe Instagram o fotografie în care le arată fanilor că urmărea din nou meciul dintre Halep și Serena, scor 6-2, 6-2.

Ce modalitate mai bună de a aștepta un zbor! Haide, Simona!”, a scris Cahill pe contul său, iar fotografia a fost preluată imediat de ”Simo”.

Galerie Foto

Simona Halep își va prezenta trofeul și la Constanța

În altă ordine de idei, după ce și-a prezentat trofeul cucerit la Wimbledon pe Arena Națională, Simona Halep va face același lucru și la Constanța. Sportiva de 27 de ani va fi prezentă sâmbătă, 20 iulie, în Piața Ovidiu, din Constanța, începând cu ora 17:00.

Vreau să vă mulţumesc pentru toată energia pozitivă pe care mi-o transmiteţi mereu, o simt şi atunci când merg la turnee, am foarte mulţi români alături de mine. Este un lucru deosebit că aţi venit în seara asta atât de mulţi să ne bucurăm împreună de acest trofeu!

Este extraordinar, îmi transmiteţi atâta iubire şi atâta bucurie”, a spus Halep, în fața celor peste 20.000 de oameni prezenți acum câteva zile pe Arena Națională.

Etichete: simona halep , halep , cahill , halep constanta , darren cahill , cahill halep


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Viitorul guvern al Germaniei: A sosit momentul să îl pedepsim pe Orban

Viitoarea coaliție a lui Merz vrea să facă presiuni asupra UE pentru a analiza posibilitatea reținerii fondurilor și suspendării drepturilor de vot în cazul unor țări care încalcă drepturi sau valori fundamentale ale blocului comunitar. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

A început procesul de divorț: a adus la tribunal lista cu numele bărbaților cu care soția l-ar fi înșelat! Reacția acuzatei

Ce revenire: Jaqueline Cristian, în finală! Câți bani a câștigat românca și cu cine se va lupta pentru marele trofeu

Video Dinamo - FCSB 1-2. Golul superb al lui Baba Alhassan a decis derby-ul de pe Arena Națională

Exclusiv Gigi Becali a dat verdictul: ”E cel mai bun din România, dar n-o să mai joace niciodată acolo”. Trei jucători, criticați

Exclusiv Ilie Dumitrescu a avut trei remarcați după Dinamo - FCSB 1-2 și s-a convins: ”Stă cel mai bine din Liga 1”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Surpriză! FCSB i-a găsit înlocuitor lui Dawa: ”Cel mai bun fundaș central! Băgați-l”

La patru zile după ce a fost achitat, Dani Alves a primit vestea cea mare: ”Presiune înfricoșătoare”! Anunțul soției

Anunțul arabilor: Cosmin Contra ar fi ajuns la un acord cu noua echipă

Exclusiv Care este starea lui Astrit Selmani, după ce a ajuns la spital + Un prim verdict în cazul lui Dennis Politic

Citeşte şi

La două luni de la retragerea Simonei Halep și după cazurile numite "dezgustătoare", ITIA a publicat un raport oficial

Foto Simona Halep s-a filmat pe străzile din Poiana Brașov și a postat totul. Meciul care urmează pentru fostul lider WTA

PEROZA fost patru luni amanta lui Beckham? Fosta lui asistentă spune tot: "A fost un act de curaj să mă ridic împotriva lui"

FILM NOWSemnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu mi-am imaginat asta"

Primul transfer de la Rapid în Superliga, din vară: „Eu asta vreau. Sper să o rezolvăm” citeşte ştirea pe Prosport.ro

„Cea mai importantă victorie”. Reacție după ce FCSB a ajuns la a opta victorie consecutivă cu Dinamo citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Katy Perry, surprinsă într-un costum de baie pe balconul unui hotel din Rio de Janeiro. Gestul făcut de artistă pentru fani

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Katy Perry, surprinsă într-un costum de baie pe balconul unui hotel din Rio de Janeiro. Gestul făcut de artistă pentru fani

Digi World

De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și două farse legendare de la BBC și Google

Digi Animal World

Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când s-a apropiat de un om”