Simona Halep a dezvăluit ce i-a spus Darren Cahill despre Bianca Andreescu, înaintea confruntării de la Turneul Campioanelor
29.10.2019, 18:55Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Simona Halep a câștigat primul meci din Grupa Violet de la Turneul Campioanelor, în fața Biancăi Andreescu, 3-6, 7-6, 6-3. O contribuție semnificativă la acest rezultat a avut-o și Darren Cahill, antrenorul Simonei, care a i-a oferit sfaturi atât înaintea partidei cât și în timpul acesteia.
Canadianul a avertizat-o pe Simona de loviturile foarte puternice care definesc stilul de joc al Biancăi și a sfătuit-o să ofere o replică pe măsură pentru a avea șanse în fața ei, așa cum a dezvăluit chiar românca în conferința de presă.
"Nu-mi place să mă uit la tenis în timpul liber și nu o știam prea bine. Darren mi-a spus că joacă grozav și că trebuie să rămân puternică, pentru că se mișcă bine și lovește foarte tare, dar și returnează foarte bine. Cred că e o jucătoare foarte puternică", a spus Halep.
Simona Halep - Bianca Andreescu 3-6, 7-6, 6-3 | On-court coaching decisiv ținut de Darren Cahill
Darren Cahill a fost chemat pe teren de Simona de patru ori. În setul 2, la 4-4, Bianca Andreescu a avut nevoie de un time-out medical. Acela a fost momentul în care australianul a avut timpul necesar de a pune la punct mentalul Simonei, dar și tactica prin care să revină în joc.
Acesta i-a explicat faptul că lipsa ritmului e normală, ținând cont că a trecut o lună de la ultimul meci. Așa cum ne-a obișnuit, Darren a reușit să o calmeze pe româncă, după care a trecut la partea tactică.
"Ţi-ai făcut treaba bine. Foloseşte-ţi mai mult picioarele. Ai făcut o treabă bună. E normal să te simţi obosită. Încearcă să serveşti mai bine. Trebuie să fii mai încrezătoare. Nu putem avea 117 km/h în dreptul serviciului 2. Încearcă să joci mai mult pe backhand-ul ei, jocul de pe linia de fund nu a fost bun. Dacă iei acum câteva puncte la rând, o să fii în regulă.
Dai prea mult cu lift, lasă mingea mai jos, nu mai ridica corpul atât. Dă-i mai mult spre corpul ei, e primul meci pentru tine după mult timp, nu e nicio problemă, joci acum 5-6 minute bine și câștigi. Trebuie să ai concentrare maximă, să muncești mult, împinge-o pe linia de fund cât mai mult. Șapte minute bune acum și mă întorc”, i-a transmis Darren Cahill.
Etichete: simona halep , turneul campioanelor , darren cahill , bianca andreescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții