Simona Halep a anunțat când se retrage din tenis: "Mă simțeam epuizată de la zi la zi"
12.07.2020, 17:13Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Simona Halep are deja 28 de ani și 20 de turnee WTA câștigate, dintre care două de Grand Slam, însă chiar dacă a realizat deja foarte multe, nu se gândește să se retragă prea curând.
Într-un interviu oferit Ralucăi Olaru, pentru publicația "30-0", campioana noastră a dezvăluit când prevede să-și încheie activitatea. Asta după ce a reflectat îndelung în această pauză forțată, cauzată de pandemia de coronavirus.
"A fost o perioadă pe care mi-am dorit-o de vreun an și ceva. Eram foarte obosită mental și mă simțeam epuizată de la zi la zi. N-a fost o perioadă plăcută, pentru că a trebuit să stăm în casă cu toții.
Dar pot spune că am profitat de această perioadă pentru a mă odihni și a-mi încărca bateriile pentru ceea ce va urma, deoarece sunt sigură că turneele vor reveni la normal și vom avem posibilitatea de a juca din nou.
După perioada asta mi-am dat seama că locul meu e pe teren, vreau să joc în continuare tenis. Odată cu pandemia am realizat că locul meu e pe teren și asta mă face să trăiesc cu adevărat. Vreau să mă bucur de faptul că pot juca încă la un nivel înalt, așa că următorii 4-5 ani vreau să joc tenis", a spus Halep, potrivit sursei citate.
Simona Halep a câștigat 20 de turnee WTA
Simona Halep a câștigat 20 de turnee WTA în carieră și a ajuns de multă vreme în topurile celor mai valoroase jucătoare de tenis din istorie. În luna martie, americanii de la The Delite au făcut un clasament al tuturor timpurilor, acolo unde Simona se află pe locul 24. Publicația citată susține că Serena Williams este "regina tenisului"
Românca de 28 de ani a fost lider WTA timp de 64 de săptămâni, iar din acest punct de vedere se află pe locul 10 în istorie.
Constanța sa a făcut-o să câștige și două titluri de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. În 2020, Halep a câștigat un singur titlu WTA în acest an, la Dubai.
Cele 20 de turnee câștigate de Halep în circuitul WTA sunt:
- Nuremberg (2013)
- s-Hertoghenbosch (2013)
- Budapesta (2013)
- New Haven (2013)
- Kremlin Cup (2013)
- Sofia (2013)
- Doha (2014)
- București x2 (2014, 2016)
- Shenzhen x2 (2015, 2018)
- Dubai x2 (2015, 2020)
- Indian Wells (2015)
- Madrid x2 (2016, 2017)
- Montreal x2 (2016, 2018)
- Roland Garros (2018)
- Wimbledon (2019)
Etichete: wta , simona halep , clasament wta , clasament halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții