Simona Halep a aflat ora de start a partidei cu Ajla Tomljanovic, de la Roland Garros. Va juca marți, la fel ca și Irina Begu
27.05.2019, 17:43SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep (27 de ani, locul 3 WTA) va intra de marți în febra partidelor de la Roland Garros, la fel ca și Irina Begu (28 de ani, 118 WTA). Sportiva din Constanța va lupta pentru accesul în turul al doilea cu Ajla Tomljanovic (26 de ani), australianca născută din tată croat, fost dublu campion european la handbal, și mamă bosniacă.
Organizatorii celui de-al doilea Grand Slam al anului au decis ca meciul Simonei să fie al treilea al zilei, programat pe ”centralul” Philippe Chatrier, nu mai devreme de ora 15:30, după duelul dintre Osaka și Schmiedlova.
Tot marți, 28 mai 2019, va juca și Irina Begu, contra lui Lin Zhu, pe terenul 12. Partida va începe de la ora 12:00, fiind prima a zilei.
Programul de azi al românilor, la Roland Garros
- Sorana Cîrstea - Kaja Juvan 5-7, 6-4, 7-5
- Benoit Paire - Marius Copil, nu înainte de 15:00 (terenul 14, al treilea meci al zilei) - (0-0)
- Mihaela Buzărnescu - Ekaterina Alexandrova, nu înainte de 16:30 (terenul 5, al patrulea meci al zilei) - (1-0)
Programul de marți al românilor
- Simona Halep - Ajla Tomljanovic (1-0)
- Irina Begu - Zhu Lin (0-0)
Cine este Ajla Tomljanovic, adversara Simonei Halep de la Paris
Ajla a început tenisul la 6 ani, motivată de sora sa. La juniori a impresionat, reușind să câștige turneul de Grand Slam de la Australian Open, în proba de dublu, însă la seniori, unde a debutat la 15 ani, încă nu a câștigat niciun turneu WTA, jucând doar 4 finale.
Cel mai bun rezultat la Roland Garros l-a avut în 2014, când a jucat în optimile de finală. După acea perioadă, Ajla a avut o accidentare serioasă la un umăr, iar la un moment dat a ajuns chiar pe locul 930 WTA, din această cauză.
Simona Halep Roland Garros | Adversara sa, Ajla Tomljanovic, nu are antrenor
Potrivit WTA, Ajla nu are antrenor în acest moment, situație prin care a trecut nu de mult și Simona Halep. Cele două jucătoare sunt îmbrăcate de același sponsor tehnic, Nike, și folosesc aceleași rachete, Wilson.
Ajla Tomljanovic se află acum pe locul 47 WTA, iar cea mai bună clasare a sa a fost pe 39, obținută luna trecută. Australianca înaltă de 1,8 metri e fan al baschetului, dar urmărește cu atenție și fotbalul, iar în timpul liber ascultă hip hop, însă artista sa favorită e Beyonce.
Pentru Tomljanovic, tragerea la sorți de la Roland Garros a fost una cu ghinion, având în vedere că a dat tocmai peste Simona Halep. În plus, zgura este suprafața favorită a Simonei, în timp ce australianca se simte cel mai bine pe hard.
Etichete: simona halep , simona halep wta , simona halep roland garros , simona halep turnee
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții