Serena Williams urcă enorm în clasament, după un Wimbledon perfect. Ce loc va ocupa
12.07.2018, 22:20SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Wimbledon 2018 | Serena Williams, cap de serie 25, va juca la Wimbledon a zecea ei finală a turneului feminin, după ce a învins-o joi în semifinale pe germanca Julia Goerges, cap de serie 13, cu 6-2, 6-4 după o oră şi zece minute de joc. Graţie calificării în ultimul act, marea campioană din SUA va face un salt spectaculos în ierarhia WTA.
Aflată pe locul 181 WTA înainte de Wimbledon, Serena nu a dezamăgit. A profitat de multele eliminări puţin scontate ale favoritelor, iar acum e la un meci distanţă de istorie. Independent de rezultatul finalei, sportiva de 36 de ani are garanţia că revine în elită şi din punct de vedere al clasamentului. Astfel, calificarea în ultimul act de la All England Club o aduce pe Serena în primele 30 de jucătoare ale lumii (locul 28). Dacă va câştiga finala contra lui Kerber, sora mai mică din celebra familie Williams va pătrunde chiar între primele 20 (locul 19).
Serena Williams, 36 ani, cu 7 succese la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016), va juca în finala de sâmbătă cu germanca Angelique Kerber, cap de serie 11, care a eliminat-o pe letona Jelena Ostapenko, cap de serie 12, cu 6-3, 6-3.
La 30 ani, Kerber va juca a doua ei finală la Wimbledon, după cea pierdută în 2016 chiar cu Serena Williams.
Etichete: serena williams , serena , serena williams wimbledon , wimbledon 2018 , serena williams wimbledon 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții