Serena Williams, dezvăluiri după perioada de calvar
articol scris de Digi Sport01.02.2021, 14:50
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Serena Williams (39 de ani) a explicat că pauza din tenisul mondial a ajutat-o să-și revină din punct de vedere fizic pentru a continua cursa spre marele său vis: al 24-lea titlu de Grand Slam din carieră.
Fostul lider mondial a trecut azi de Daria Gavrilova, scor 6-1, 6-4, în primul său meci jucat la Melbourne, în competiția Yarra Valley Classic, turneu pregătitor pentru Australian Open.
Serena Williams: "Nu credeam că va dura atât de mult, chiar mi-am împins limitele la maximum pentru a fi din nou aptă sută la sută"
A fost primul meci al legendarei jucătoare după abandonul de la Roland Garros, din toamnă, când s-a accidentat la tendonul lui Ahile. Jucătoarea din Statele Unite a dezvăluit cum s-au brodat lucrurile pentru a fi în formă în vederea turneului de la Melbourne. Serena Williams are în palmares 23 de titluri de Mare Șlem și vrea să o egaleze pe Margaret Court (24).
"Pentru mine pauza din tenis provocată de pandemia de coronavirus a fost foarte bună pentru că am avut timp să mă refac după accidentarea la tendonul lui Ahile.
Nu cred că m-aș fi aflat aici, în Australia, dacă am fi avut un sezon normal și ar fi trebuit să joc. Așa, am avut timp să mă refac total și să o iau încetul cu încetul. Accidentarea la tendonul ahilian e groaznică! Nu credeam că va dura atât de mult, chiar mi-am împins limitele la maximum pentru a fi din nou aptă sută la sută", a declarat Serena Williams, potrivit publicației Tennis365.com.
Etichete: serena williams , serena williams accidentare , serena williams revenire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții